Andi Moisescu, primele declarații după scoaterea emisiunii „Apropo TV” din grila Pro TV: „Avem nevoie de ceva mai mult timp”

.

Andi Moisescu a făcut primele declarații după ce s-a aflat că emisiunea sa, „Apropo TV”, a fost scoasă din grila de programe a postului Pro TV. Prezentatorul a explicat că este vorba despre o pauză și că va reveni cu un format îmbunătățit.

Andi Moisescu, despre scoaterea „Apropo TV” din grila Pro TV

Andi Moisescu a decis să facă lumină în privința absenței emisiunii „Apropo TV” din grila PRO TV, explicând motivele din spatele acestei pauze. După 44 de sezoane, echipa show-ului a considerat că este momentul să respire și să vină cu un format îmbunătățit.

„După 44 de sezoane de apropo-uri, în care ne-am reinventat întotdeauna pe fugă, anul ăsta ne-am permis să luăm un sezon pauză. Întrucât chiar ne străduim să ne menținem relevanți și actuali. Iar pentru asta avem nevoie de ceva mai mult timp de pregătire”, se arată în comunicatul publicat pe rețelele de socializare ale paginii „Apropo TV”.

Acest pas curajos vine într-un moment în care piața media din România trece prin transformări semnificative, iar competiția pentru atenția publicului este mai acerbă ca niciodată.

Citește și: Cristi Tabără, reacție după ce Andi Moisescu a fost scos din grilă de la PRO TV: „Ipocrizia publicului”

Citește și: Cum arată acum Ursula Andress, prima Bond Girl. A avut o viață tumultoasă și și-a pierdut averea de 16 milioane lire sterline

Când va reveni emisiunea pe micile ecrane

Andi Moisescu a subliniat importanța de a rămâne autentici, fără a se lăsa prinși în vâltoarea zgomotului mediatic.

„Nu mai suntem tocmai la vârsta hei-rup-urilor de altă dată și cum PRO TV a fost atât de drăguț încât să ne permită să facem asta, am zis că primăvara lui 2026 e momentul cel mai potrivit. Încercăm să facem totul cu discreția și eleganța care ne-au consacrat. Pentru că, să fim sinceri, e suficientă agitație și gălăgie în jur. Asta mai lipsea, să mai fi început și bormașinile noastre să urle, în tot contextul ăsta”, a adăugat jurnalistul.

Citește și: Cu ce se ocupă și din ce face bani fiul Monicăi Tatoiu, Victoraș. „Învață acum de la niște meșteri bătrâni, în vârstă de 80-90 de ani!”

Citește și: Iulia Albu a slăbit 17 kilograme cu o dietă aparte. Cum reușește să se mențină în formă: „Este suficient”

Fanii emisiunii pot, însă, să răsufle ușurați: „Apropo TV” revine pe micile ecrane, iar echipa promite să îi surprindă plăcut.

„Promitem să vă ținem la curent și să revenim imediat ce încheiem toate pregătirile, la fel de înalți și blonzi cum ne-ați cunoscut. Și ne bucurăm să aflăm că vă e dor de noi. Vă garantăm că o luăm foarte personal și vă mulțumim frumos, neapărat!”, a mai spus Andi Moisescu.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton