Amber Heard (38 ani) este însărcinată pentru a doua oară. După procesul cu Johnny Depp, care a făcut înconjurul lumii, actrița a decis să își schimbe complet viața și să se dedice visului ei cel mai mare: acela de a deveni mamă. S-a mutat în Spania, lăsând în urmă vechea viață, iar acum se ocupă full time de fetița ei, Oonagh Paige, în vârstă de 3 ani și jumătate.
Amber Heard a decis să devină mamă singură, iar acum urmează să își mărească familia cu încă un membru. Actrița în vârstă de 38 de ani, așteaptă cel de-al doilea copil, vestea fiind confirmată de un reprezentant al acesteia.
„Este încă destul de devreme în sarcină, așa că veți aprecia că nu vrem să intrăm în multe detalii în acest stadiu. E suficient să spunem că Amber este încântată atât pentru ea, cât și pentru Oonagh Paige”, a afirmat reprezentantul lui Amber pentru People.
Aceasta este deja mama unei fetițe în vârstă de 3 ani și jumătate pe care a adus-o pe lume pe 8 aprilie 2021. A decis să dea vestea venirii pe lume a fetiței sale la trei luni de la nașterea ei. Atunci, actrița a scris pe Instagram că „hotărâsem că vreau să am un copil” cu patru ani în urmă și „am vrut să o fac în propriile mele condiții”.
„Apreciez acum cât de radical este pentru noi, ca femei, să ne gândim la una dintre cele mai fundamentale părți ale destinelor noastre în acest fel”, a scris ea la acea vreme.
„Sper să ajungem într-un punct în care este normalizat să nu vrem un inel pentru a avea un copil”, a subliniat Amber Heard.
Actrița, mamă și tată pentru fiica ei
Amber Heard a decis să devină mamă singură, prin inseminare artificială, fiind practic atât mamă cât și tată pentru Oonagh Paige. Iar micuța ei i-a schimbat complet viața.
De când și-a întâmpinat fiica, Heard a împărtășit actualizări periodice despre Oonagh și maternitate, inclusiv postări în care se numește „doar mamă și tată”, precum și „mamă multitasking”.
Heard a fost căsătorită anterior cu Johnny Depp, cu care a fost implicată într-un proces controversat pentru defăimare, foarte mediatizat, în Virginia, în vara lui 2022.
După acea bătălie juridică, actrița a părăsit America pentru a duce o viață mai liniștită în Madrid, Spania.
În anul 2023, regizorul Conor Allyn, care a lucrat cu Heard la thrillerul In the Fire, a declarat pentru People că vedeta „își trăiește cea mai bună viață în Spania cu fiica ei și își găsește fericirea în acest fel”. Aceasta preciza atunci că Amber este „o mamă atât de dedicată” și „se pricepe de minune să-și facă timp” pentru Oonagh.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Amber Heard și fetița ei