Adelina Pestrițu (38 ani) a rămas fără permisul de conducere, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Influencerița a povestit totul în mediul online, unde și-a exprimat regretul pentru fapta sa, subliniind faptul că și-a învățat lecția.
Adelina Pestrițu a povestit, într-o postare pe Instagram, că neatenția a făcut-o să rămână fără permisul auto pentru o perioadă. Influencerița a mărturisit că a trecut pe culoarea roșie a semaforului, în timp ce conducea prin București, dar din fericire fapta ei nu s-a soldat cu niciun accident.
Cu toate acestea, vedeta spune că regretă incidentul și că și-a învățat lecția, iar pe viitor va fi mult mai atentă.
„Adevărul este că în multe zile îmi iau mai multe responsabilități decât pot să duc și mă trezesc alergând dintr-o parte în alta, cu capul plin de liste și gânduri. Din păcate, ziua de azi s-a terminat prost: am greșit şi am rămas fără permis. Îmi pare sincer rău. Nu doar pentru consecință, ci pentru faptul că am fost neatentă într-un context care cere responsabilitate maximă. Am primit o lecție corectă!”, a scris Adelina Pestrițu pe Instagram.
„Trebuie să fiu mai organizată, mai atentă și să învăț să spun și ‘nu’. Sper ca povestea asta să fie și un mic reminder pentru oricine citește: uneori e mai bine să încetinești un pic ritmul în care trăiești ca să nu faci greșeli”, a mai spus vedeta.
Adelina Pestrițu s-a arătat mulțumită d efaptul că incidentul nu s-a soldat cu vreun accident de circulație sau victime.
„Din fericire, greșeala mea nu a produs niciun accident, nu a fost nimeni rănit, nicio mașina zgâriată, doar universul meu întors un pic pe dos”, a mai spus influencerița.
Potrivit unui comunicat al autorităților, incidentul a avut loc miercuri, 23 iulie, în jurul orei 19:00.
„Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 1, au observat un autovehicul al cărui conducător nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric”, se arată în comunicat.
Polițiștii care au oprit-o pe Adelina Pestrițu în trafic i-au suspendat permisul pentru 30 de zile și au amendat-o cu suma de 810 lei.
„Conducătorul autovehicului, femeie în vârstă de 38 de ani, a fost sancționată de polițiștii Brigăzii Rutiere cu amendă în valoare de 810 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile”, au anunțat autoritățile.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adelina Pestrițu
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.