Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Președinta Maia Sandu i-a redat cetățenia moldovenească fostului președinte al României, Traian Băsescu, pe 26 mai 2026. Gestul simbolic recunoaște contribuția sa la integrarea europeană și susținerea basarabenilor. Cum a reacționat politicianul.
Reacția lui Traian Băsescu după ce Maia Sandu i-a acordat din nou cetățenia Republicii Moldova
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a redevenit oficial cetățean al Republicii Moldova, după ce președinta Maia Sandu a semnat marți, 26 mai 2026, decretul care îi restituie acest drept. Decizia, care încheie un capitol de dispute legale și politice ce durează de aproape un deceniu, reprezintă un gest de recunoștință față de implicarea sa activă în sprijinul Republicii Moldova. Libertatea relatează că acest moment are o semnificație profundă pentru relația dintre cele două țări.
„Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu. „Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru.”
Fostul președinte român nu a întârziat să mulțumească pentru acest gest, reafirmându-și angajamentul față de aspirațiile europene și unioniste ale Republicii Moldova. „Vă mulțumesc, doamnă președintă Maia Sandu, și vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și, în egală măsură, cauzei reunificării țării și a poporului român”, a scris Traian Băsescu pe rețelele sociale la scurt timp după anunț.
Povestea cetățeniei moldovenești a lui Băsescu a început în iunie 2016, când fostul președinte român și soția sa, Maria, au primit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui de atunci, Nicolae Timofti. La acea vreme, gestul a fost interpretat ca o declarație de solidaritate cu cetățenii de peste Prut și un semn al dorinței de implicare în parcursul european al Moldovei.
Însă, la scurt timp după preluarea mandatului de către președintele pro-rus Igor Dodon, în ianuarie 2017, cetățenia i-a fost retrasă lui Băsescu, soția sa păstrând însă acest drept. Dodon l-a acuzat pe fostul președinte român de „acțiuni unioniste care subminează statalitatea” Republicii Moldova. În 2018, Curtea Supremă de Justiție din Moldova a confirmat decizia lui Dodon, lăsându-l pe Băsescu fără cetățenie până acum.
Ce spune Traian Băsescu despre unirea României cu Republica Moldova
Întrebat despre unirea României cu Republica Moldova într-un interviu acordat Radio Europa Liberă Moldova, Traian Băsescu a declarat: „Trebuie să o facem cu grijă, trebuie bine pregătită și trebuie să fie acceptată foarte larg de populația din cele două țări. În România, ultimul sondaj arată o acceptare de peste 70% a unirii. Am văzut că sunt progrese majore și în ceea ce privește opțiunile cetățenilor Republicii Moldova. Până la urmă suntem români și unii și alții, și ne-om uni cândva”.
Fostul președinte a subliniat că, deși unirea este un obiectiv important, integrarea europeană a Republicii Moldova rămâne o prioritate absolută în acest moment. „Pentru moment, prioritatea zero este integrarea în UE, cu gândul că vom face și unirea.”