Nicușor Dan, despre ce va întreba partidele la consultări: „Trebuie să fie o majoritate pro-occidentală”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan a spus că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare va există o întrebare de început. În plus, spune șeful statului, trebuie să existe o majoritate pro-occidentală pentru a începe discuțiile. Iată ce declarații a făcut președintele. 

Nicușor Dan începe consultările cu partidele de la întrebarea „care este majoritatea pe care o propun”

Președintele Nicușor Dan începe consultările cu partidele luni, 18 mai, la Cotroceni și prima întrebare pe care o adresează formațiunilor este „care este majoritatea pe care o propun”. Șeful statului spune că vrea o majoritate pro-occidentală și că poate accepta orice variantă de Guvern: complet, minoritar, tehnocrat.

O să avem discuţii, luni, conform Constituţiei. Probabil că vom avea marţi sau miercuri discuţii cu ceilalţi oameni din Parlament care sunt reprezentanţi de partide parlamentare. Suntem cumva în cursul procesului, nu va exista un anunţ luni seară sau marţi dimineaţă.

Citește și: Nicușor Dan nu acceptă un guvern format din PSD și AUR: „Mă voi asigura că lucrul ăsta nu se întâmplă”

Lucrul cel mai important şi solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultări (…): care va fi majoritatea, fie că vorbim de Guvern complet, fie că vorbim de Guvern minoritar, fie că vorbim de Guvern tehnocrat. (…) Asta este întrebarea esenţială şi de acolo o să începem discuţia”, a explicat Nicuşor Dan, prezent la expoziţia Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA.

„Trebuie să dea o majoritate pro-occidentală”

Șeful statului a spus că este nevoie de stabilitate în România, ceea ce se traduce printr-o coerență parlamentară. El a reiterat că își dorește ca partidele să lase deoparte diferențele și să dea o majoritate pro-occidentală, aceasta fiind o responsabilitate pe care formațiunile politice din România o au și obiectul discuțiilor de luni, de la Palatul Cotroceni.

Citește și: Nicușor Dan a mers cu fiul său la expoziția internațională de la Romaero. Antim a furat toată atenția și a primit numeroase cadouri

„Ce vreau eu să spun este aşa cum am spus deja: trebuie să ne uităm la viitor şi trebuie să ne uităm cu responsabilitate la viitor, pentru că România are nevoie de stabilitate, iar această stabilitate necesită o coerenţă parlamentară.

Ceea ce eu vreau să evit, ceea ce şi justifică faptul că am tăcut de multe ori când mi s-a cerut opinia pe diferite subiecte este că, cu toate diferenţele între partidele prooccidentale, ele trebuie să dea o majoritate prooccidentală, asta este, în opinia mea, responsabilitatea pe care o au în momentul ăsta şi ăsta este obiectul discuţiilor de luni şi care vor urma zilele următoare”, a arătat preşedintele.

Nu ia în calcul AUR pentru un Guvern minoritar

Nicușor Dan a ținut să spună că exclude partidul AUR din calculele pentru guvernare. Întrebat dacă PNL va refuza să susțină un premier tehnocrat sau să ofere majoritatea în Parlament pentru un Guvern, Nicușor Dan a spus că majoritatea parlamentară trebuie să fie pro-occidentală.

Citește și: George Simion îl acuză pe președintele Nicușor Dan că încalcă Constituția: „Se întâlnește în secret”

„”Aşa cum am spus, chestiunea fundamentală este majoritatea parlamentară şi pentru majoritatea parlamentară fiecare dintre partide are nişte condiţii în trepte cumva. E o întrebare tehnică cu multe răspunsuri tehnice, cu multe scenarii tehnice în care nu vreau să intru acum. Rămân la afirmaţia generală, care să fie majoritatea”, a spus Nicuşor Dan, întrebat despre o variantă de compromis.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton