Ilie Bolojan avertizează că România a cheltuit mai mult decât și-a permis. Președintele interimar spune că sunt necesare noi reforme

.

Ilie Bolojan a declarat că sunt necesare noi reforme pentru ca România să mai reducă din deficitul bugetar foarte mare și nu exclude ca Guvernul să devină „o agenție de plăți” pentru ca problema să nu se agraveze. Președintele interimar a subliniat faptul că țara noastră a cheltuit mai mult decât și-a permis.

Ilie Bolojan spune că sunt necesare noi reforme

În anul electoral 2024, bugetul României a înregistrat o dezechilibrare majorăt, cu un deficit mai mare față de prognozele Guvernului, de aproximativ 4 procente. În urmă cu câteva zile, Ilie Bolojan a afirmat că România a acumulat deficite importante și este nevoie ca în anii următori să fie corectate prin reducerea cheltuielilor bugetare, prin încasări la bugetul de stat, combaterea evaziunii fiscale și accesarea fondurilor europene.

„Lumea politică are aceste date și cred că orice om politic responsabil înțelege că ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am permis. Este evident că trebuie făcute corecții pentru că altfel, presupunând că nu vom face nimic, nu vom face decât să ne împrumutăm tot mai mult. Este doar o perioadă de timp până la care costul dobânzilor va fi atât de mare încât efectiv guvernul va fi o agenție de plăți, nu va mai putea face nimic pentru că nu va mai avea spațiu de mișcare și practic vom ajunge cu spatele la zid”, a declarat Ilie Bolojan, într-un interviu acordat ebihoreanul.ro.

În 2024, deficitul bugetar al României a fost de 9,28% din PIB, calculat pe metodologia ESA, standardul la nivel european, potrivit datelor publicate marți de Eurostat.

Deficitul ESA este mult superior celui calculat pe metodologia națională (cash) utilizată de Ministerul Finanțelor, după care deficitul s-a cifrat la 8,65% din PIB.

Citește și: Vern Buchanan, după întâlnirea cu Ilie Bolojan: România, „foarte importantă pentru SUA și UE”! Anunțul despre călătoriile fără viză

Citește și: Ilie Bolojan a promulgat o lege care afectează membrii Guvernului. Niciun demnitar nu mai are voie să solicite sau să primească cadouri

Președintele interimar, despre promisiunile candidaților din cursa pentru Cotroceni

Totodată, Ilie Bolojan a explicat că în acest moment România nu își permite „o hârjoneală politică” între șeful statului și majoritatea parlamentară. Mai mult, președintele interimar a agtras atenția că politicienii care și-au depus candidatura pentru Cotroceni fac promisiuni ce țin de prerogativele Guvernului și pe care un președinte nu le poate onora.

„O bună parte din candidații la președinție au niște campanii care sunt de fapt campanii de guvernare, de premier, care n-au nicio legătură cu posibilitățile lor. Aș fi luat rău întregii lumi politice pentru că setează niște așteptări care după aceea nu sunt onorate. Indiferent cine va veni, va trebui să facă niște reforme, pentru că ele vor fi inevitabile, care pot să însemne reduceri de cheltuieli le statului, creșterea veniturilor, poate creșterea taxelor. Dacă nu se vor face aceste lucruri într-o manieră ordonată”, a mai spus Ilie Bolojan pentru publicația menționată anterior.

Citește și: Unde este cazat Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Președintele interimar a ales să se mute după demisia lui Klaus Iohannis: „Știam că stau doar 3 luni”

Citește și: Donald Trump, propunere controversată pentru încheierea războiului din Ucraina. Care este „oferta finală” a liderului american

„Dacă țara ar avea un deficit de 2-3%, n-ar fi o problemă că un președinte nou ales intră într-un conflict cu o majoritate parlamentară, pentru că economia ar merge normal, dar în situația României, cu deficite de 8-9%, nu ne mai putem permite să pierdem timp. Gândiți-vă că vin și alte probleme: în câțiva ani, când generația noastră, a decrețeilor, începe să intre la pensie, vor ieși din piața muncii 500.000 de oameni și vor fi înlocuiți de 150.000. Cu astfel de probleme, ca om politic responsabil, nu trebuie să șofezi cu „faza scurtă”, ci să vezi pe termen lung. Să nu vezi doar până la cum faci niște voturi. Acum mai avem două săptămâni până la alegeri și lumea politică e pe modul „Hai să dăm vești bune, să spunem că totul e perfect și după aia vedem noi cum o dregem”. Asta am făcut ani de zile și uitați unde am ajuns”, a mai spus Ilie Bolojan.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton