Home > Știri > Ilie Bolojan a anunțat că salariul minim va fi înghețat în 2026. Câți bani ar fi câștigat românii în plus, în eventualitatea unei majorări
Ilie Bolojan a anunțat că salariul minim va fi înghețat în 2026. Câți bani ar fi câștigat românii în plus, în eventualitatea unei majorări
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi, 23 octombrie, că partidele din coaliția de guvernare au ajuns la „un acord de principiu” ca salariul minim pe țară actual, de 4050 de lei brut, respectiv 2574 de lei net, să fie menținut și pe parcursul anului viitor. Anunțul a venit în contextul în care PSD a anunțat în repetate rânduri, până acum, că se opune înghețării salariului minim. Economistul Adrian Negrescu susține că statul ar fi, oricum, principalul beneficiar al unei eventuale majorări a salariului minim.
Salariul minim, înghețat în 2026, a anunțat Ilie Bolojan
Guvernul Bolojan a decis înghețarea salariului minim pe țară în 2026.
„Eu nu zic că salariul minim în România e de natură a asigura un confort deosebit. Dar el are niște efecte. Am discutat în coaliție și de comun acord, subliniez, am căzut cu toții de acord să încercăm să ținem salariul minim la același nivel, dacă salariile sunt plafonate”, a declarat Ilie Bolojan, într-un interviu la Antena 3 CNN.
„Creșterea salariului minim, potrivit scenariilor discutate în prezent, le poate aduce angajaților un plus de 37 maxim 100 lei. În schimb, statul va încasa de patru ori mai mult. Nu spune nimeni că nu e nevoie să crești salariul minim, având în vedere inflația record din România, însă trebuie să vii cu o compensare – ori reduci taxele pe salariul minim, ori crești deducerea de 300 de lei din prezent la 400-500 de lei. Altfel, toată această decizie va pune gaz pe focul inflației și va genera disponibilizări de personal.
Statul trebuie să propună o soluție echilibrată. Crești salariul minim, dar compensezi. Fie prin scăderea taxelor, fie prin creșterea deducerilor. Altfel, e o iluzie contabilă: românii nu se aleg cu nimic, iar inflația lovește din nou”, a spus economistul Adrian Negrescu, pentru WOWbiz.ro.
Cei aproximativ 1,8 milioane de români plătiți cu salariul minim ar fi, teoretic, beneficiarii direcți ai măsurii. În realitate, o bună parte din această majorare ar fi absorbită de taxe și de scumpiri. În ultimii ani, salariul minim a crescut constant, însă puterea de cumpărare a rămas aproape aceeași. Prețurile la alimente, energie și chirii au urcat mai repede decât salariile, românii resimțind diferența.
De ce vrea guvernul înghețarea salariului minim pe țară
Premierul susține că directiva europeană permite majorarea salariului minim la doi ani de zile, nu la un an, cum s-ar fi întâmplat în România până acum. Bolojan invocă mai multe motive pentru a respecta directiva europeană:
Anul viitor, în România, s-a decis plafonarea salariilor în sectorul public. Totuși, anumite salarii din sectorul public sau privat sunt calculate pe baza salariului minim. De aceea, orice modificare are niște efecte care se bat cap în cap cu plafonarea.
Creșterea salariului minim care nu se bazează pe competivitate creează anumite probleme unor tipuri de afaceri, în anumite sectoare.
Majorarea salariului minim ar putea genera probleme economice.
Foto: Libertatea
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.