Iată 8 preparate de post absolut delicioase

.
Mulţi nu ţin postul - deşi ar vrea - pentru că-şi imaginează mâncarea de post ca fiind lipsită de gust. Nimic mai fals! Cu combinaţiile şi condimentele potrivite, obţii nişte preparate senzaţionale, care te pot face să uiţi de carne. Cum mâine începe postul Paştelui, vă venim în ajutor cu 8 reţete delicioase.

Orecchiette cu legume

Ingrediente: o conservă de roşii de 400-500 g, un ardei gras galben, un ardei gras roşu, 300 g broccoli, o ceapă, un căţel de usturoi, două linguri de ulei de măsline, 400 g orecchiette, o linguriţă de oregano tocat, sare, piper.

Preparare: pastele se fierb al dente, în apă cu sare. Ceapa şi usturoiul se toacă şi se călesc în ulei, apoi se pun peste ele bucheţelele de broccoli, roşiile mărunţite, ardeiul gras tăiat cubuleţe şi oregano. Se sărează, se piperează şi se mai lasă 5-6 minute pe foc. Se adaugă (dacă e nevoie) puţin din apa în care au fiert pastele. La final, se pun şi pastele scurse, se amestecă şi se potriveşte totul de sare şi piper.

Cartofi acordeon

Ingrediente: 4 cartofi mari, 4 linguri de ulei de măsline, sare şi piper, ierburi aromatice şi condimente după preferinţă (cimbru, rozmarin, fulgi de chilli etc).

Preparare: cartofii se spală, se usucă şi se feliază parţial, astfel încât baza să rămână intactă şi să ţină feliile laolaltă. Se pun într-o tavă de copt, se depărtează uşor feliile şi se ung cartofii cu jumătate din cantitatea de ulei, apoi se presară pe ei sare şi piper. Se coc în cuptorul încins cam 30 de minute, timp în care feliile se vor desface ca un evantai. Se scot, se ung cu uleiul rămas şi se bagă din nou la cuptor 30 de minute. Cu 10 minute înainte de a-i scoate, se adaugă condimentele şi ierburile aromatice tocate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton