Un pui de urs a fost împușcat la Predeal cu acordul Ministerului Mediului

De Unica.ro pe

La Predeal a fost ucis un pui de urs care trăia de doi ani în zonă, nu atacase pe nimeni și, de altfel, era și șchiop de un picior.

Puiul de urs a fost împușcat în văzul turiștilor, cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că „se obișnuise cu oamenii și nu mai putea fi relocat”

Citeşte şi: Căprioarele de la Grădina Zoologică din Galați, atacate de câinii fără stăpân

„Ursul era de doi ani aici, trăia printre noi. Se obișnuise cu oamenii și într-una din zile a ieșit din curte în miezul zilei și a apărut vânătorul căutându-l și avertizând lumea că e periculos. A ieșit din curte de la noi, a trecut peste stradă, s-a dus în locul în care știa că găsește mâncare și vânătorul a venit și a avertizat lumea să stea departe de stradă pentru că ursul e periculos. El s-a retras către pădure și apoi nu am mai văzut ce s-a întâmplat”, a spus proprietara pensiunii în apropierea căreia se afla puiul de urs, potrivit digi24.ro.

Reprezentanții Ministerului Mediului susțin că animalul era monitorizat de multe luni.

Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI

“Orice animal sălbatic de talia unui urs, în momentul în care pătrunde în intravilan, este un animal imprevizibil și poate ucide. Trebuie îndepărtat de acolo cât mai repede prin orice metodă. Vânătorul respectiv a apărut în zonă în urma unor apeluri la 112. Trebuie să înțelegem că respectivul animal care era monitorizat de luni de zile, exista un ordin de recoltare. Împușcarea este ultima soluție, se încearcă îndepărtarea animalului sa relocarea acestuia. Din păcate, ursul este un animal care acoperă un teritoriu extrem de vast și relocarea, în timp, nu ne-a demonstrat decât că mutăm problema în altă parte” a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro