Ce a pățit virusologul chinez care susținea că are dovada faptului că noul coronavirus a fost creat într-un laborator din Wuhan

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 18 septembrie 2020, 17:39
Li-Meng Yan, medicul care a răspândit, în doar câteva zile, teoria că noul coronavirus ar fi fost creat într-un laborator din Wuhan, iar apoi distribuit în întreaga lume, suportă acum consecințele spuselor ei. 

Medic virusolog și, conform spuselor ei, cercetător la Universitatea din Hong Kong, Li-Meng Yan s-a ales cu contul de Twitter suspendat după afirmațiile sale în spațiul public, pe care nu a putut să le dovedească.

Femeia, cu peste 60.000 de urmăritori pe rețeaua de socializare, a devenit celebră în toată lumea, după ce a susținut că guvernul chinez a fost implicat în crearea virusului ucigaș, notează The Independent.

Pentru a se delimita de afirmațiile medicului, Universitatea din Hong Kong a transmis un comunicat de presă prin care anunță că nu îi susține deloc teoria și că spusele lui Li-Meng Yan nu au nicio bază științifică.

Vezi și – COVID-19 în România. Bilanț oficial

„Oamenii de știință tac, pentru că toți lucrează cu Partidul Comunist Chinez”, a declarat femeia. „Partidul Comunist vrea ca eu să dispar acum”, a concluzionat ea.

Li-Meng Yan și-a prezentat teoria zilele trecute și în cadrul show-ului lui Tucker Carlson, de la Fox News. După ce interviul a fost publicat ulterior pe Facebook, rețeaua de socializare a prezentat trei povești de la Factcheck.org și USA Today pentru a demonta afirmațiile femeii, cum că virusul ar fi fost creat de om.

Foto – captură YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro