Avertizare ANM! Cod portocaliu de ploi torențiale

De Unica.ro pe
ANM a emis noi avertizări meteorologice, valabile până mâine, 20 august, la ora 21.00. Vremea va fi răcoroasă și vor fi perioade cu ploi torențiale, vijelii și grindină. Pentru ce zone s-a emis cod portocaliu. 

După alerta meteo de vreme severă emisă ieri, meteorologii nu au vești prea bune nici pentru ziua de mâine. Aceștia au emis un cod portocaliu de ploi torențiale, dar și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Citește online gratuit numărul de august al revistei Unica

ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale

ANM a emis un cod portocaliu de ploaie, valabil în intervalul 19 august, ora 21.00 – 20 august, ora 10.00.

În această periodă, „local în Transilvania și la munte, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.”

Pe lângă această avertizare, meteorologii au emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce va intra în vigoare astăzi, 19 august, la ora 21.00.

Până mâine seară, 20 august, la ora 21.00, „în nordul, centrul și estul țării, precum și la deal și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp”, potrivit ANM

Sursă foto: Shutterstock.com

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro