Reacția lui Tedy Ursuleanu, supraviețuitoare Colectiv, la documentarul „colectiv”: „Am simțit nevoia să ies […] din sala de cinema”

De Bianca Prangate pe
Un minut și nouă secunde. Atât a durat ca 65 de suflete să fie răpite prea devreme și prea violent dintre noi și ca întregul sistem de autorități din România să fie zguduit până la temelii.

Au trecut patru ani de la Colectiv, tragedia care a schimbat tot ce știam. Între timp, cei 13 oameni găsiți vinovați pentru tragedie au primit în total 115 ani de închisoare, iar statul român a hotărât să acopere costurile de tratament pentru supraviețuitorii de la Colectiv pe viață.

Documentarul „colectiv”, realizat de regizorul Alexander Nanau, are premiera pe 28 februarie și te face să îți dai seama cât de multe lucruri au rămas însă nespuse în acești patru ani. Filmul este dur, îți arată realitatea nefiltrată a dezastrului din mai multe perspective și intră în categoria filmelor pe care orice român trebuie să le vadă.

Am stat de vorbă cu patru oameni cheie din acest documentar, pentru a înțelege ce a însemnat Colectiv pentru fiecare dintre ei și cum s-au schimbat viețile lor în ultimii patru ani.

Materialul integral îl găsești în ediția de martie a revistei Unica.

Supraviețuitoarea Tedy Ursuleanu, pasărea Phoenix a documentarului

tedy ursuleanu

Tedy Ursuleanu la Festivalul de Film de la Veneția (Foto: Benedetta Bressani)

Tedy își începe fiecare dimineață cu două căni de cafea, în timp ce verifică mesajele primite în social media. Ia micul dejun abia după ce răspunde la mesaje și termină cu apelurile importante. În prezent, este autodidactă și are propriul canal de YouTube, unde învață de la zero tot ce ține de această zonă: echipamente, unghiuri de filmare, montaj, editare.

În noaptea de 30 octombrie 2015, Tedy a ieșit din infernul de la Colectiv cu arsuri de gradul II și III. Imediat după incendiu, a fost spitalizată în țară în spitalele Colțea și Militari, ca mai apoi să fie dusă la spitalul AKH Viena. De atunci, a trecut prin nenumărate operații și tratamente și prin nouă cabinete diferite de psihologi. În prezent, mai merge la psiholog, dar doare atunci când simte nevoia.

Citește și: Mărturia unei supraviețuitoare: „4 ani de la Colectiv, dar noi continuăm să ardem”

Când a văzut prima oară filmul, Tedy a trebuit să ia o pauză și să iasă din sala de cinema: „La prima vizionare a filmului, am retrăit intens toate momentele din seara concertului, mi-am stăpânit cu greu lacrimile și am simțit nevoia să ies câteva minute din sala de cinema, să iau o gură de aer. Sunt prezentate imagini extrem de dure, mai ales pentru cineva ca mine, care a experimentat acest eveniment pe pielea sa, a trăit disperarea din acele momente de groază, a văzut câte vieți au fost curmate în câteva secunde nefaste, a cunoscut oameni care au fost acolo, iar ulterior s-a atașat afectiv de toți ceilalți supraviețuitori și părinții celor ce astăzi nu mai sunt printre noi”, a povestit ea.

Tedy speră ca oamenii care văd documentarul să pășească în afara sălilor de cinema cu o singură lecție: „Mi-aș dori ca fiecare să înțeleagă că are un rol activ în această societate, are puterea de a schimba lucrurile, dar ne trebuie mai mult curaj”.

Regizorul Alexander Nanau, fără de care documentarul „colectiv” nu ar fi existat

alexander nanau

Alexander Nanau la Festivalul de Film de la Veneția (Foto: Benedetta Bressani)

Când documentarul „colectiv” a avut premiera mondială în 2019 la Festivalul de Film de la Veneția, oamenii din public au aplaudat timp de 10 minute în șir la final. Filmul a câștigat premii și la alte trei festivale internaționale de film: La Roche-sur-Yon International Film Festival (premiul special al juriului), Tromsø International Film Festival (premiul Don Quixote) și Zurich Film Festival (premiul pentru cel mai bun film documentar internațional).

Alexander Nanau este tatăl documentarului „colectiv”. Fără el, documentarul ar fi rămas poate doar la stadiul de idee. Când un străin care nu a auzit de dezastrul de la Colectiv îl întreabă pe Alex despre ce este documentarul, el îi răspunde: „Despre urmările pentru societatea românească ale unui incendiu care a izbucnit într-un club și a făcut victime. Despre cum 80 de arși grav aveau nevoie de tratament specializat în clinici de arși pe care România nu le avea. Despre cum politicienii, împreuna cu doctori și profesori doctori, au decis sa mintă întreaga populație că România oferă pacienților arși cele mai bune tratamente la nivel european. Despre victimele pe care această minciună le-a făcut”.

Citește și: Documentarul „colectiv”, premiera nord-americană la Festivalul de Film de la Toronto

În procesul de filmare, Alex a vrut, înainte de orice, ca protagoniștii să fie autentici, să fie ei și să nu joace un rol – lucru care, după vizionarea documentarului, oricine poate spune cu siguranță că s-a împlinit. „Oamenii sunt autentici unul față de altul atunci când relația lor este una onestă, de încredere și de respect reciproc”, a explicat el. „Ceea ce este perceput a fi confortul de a fi filmat este de fapt autenticitatea omului din fața camerei – care dacă s-ar preface, nu ar putea păcăli camera sau spectatorul”.

Jurnalista Mirela Neag din echipa de investigație a anchetelor ulterioare tragediei

mirela neag 1

Mirela Neag în redacție (Foto: arhivă)

Imediat după Colectiv, echipa de investigație de la Gazeta Sporturilor, formată din Cătălin Tolontan, Răzvan Luțac și Mirela Neag, a pornit să cerceteze ce s-a întâmplat de fapt. Anchetele lor au dezgropat, pe rând, toți „morții” din sistem, toate punctele slabe vădit ascunse. Cei trei au adus în atenția publicului faptul că Institutul pentru Situații de Urgență era la curent cu existența clubului Colectiv, deși inițial se credea contrariul, că supraviețuitorii incendiului au murit în spitale nu din cauza rănilor, ci a mizeriei, că dezinfectanții de la compania Hexi Pharma din spitale erau dizolvați de până la zece ori, făcându-i complet inutili.

Mirela și-a amintit că după vizionările cutremurătorului documentar de la festivalurile internaționale de film, mai mulți oameni din public au venit la ea și la colegii ei, spunându-le că au jucat foarte bine. Râzând, au trebuit să le explice că nu au jucat un rol și că ceea ce s-a văzut pe ecran este de fapt viața reală.

Citește și: Filmări secrete de la Colectiv, ascunse până acum publicului. Libertatea publică imagini dure în exclusivitate

Jurnalista crede că singura schimbare bună care a avut loc din 2015 încoace este că publicul este mai informat cu privire la sistemul medical. „Unii doctori chiar ne acuză că pacienții, din cauza investigațiilor noastre, au devenit mult mai agresivi cu cadrele medicale”, a zis ea. „Imediat urlă și amenință că se duc și fac plângere la poliție dacă nu li se acordă aia sau aia sau aia. Eu le-am spus că este datoria lor. Tot ei sunt cei care pot să regleze – să comunice și să spună adevărul pacienților, dar nu se întâmplă nici acum”.

În rest, Mirela a explicat că prea multe nu s-au schimbat – însă acest lucru nu înseamnă că ea și colegii ei din echipa de investigație renunță: „Deși avem acest sentiment al muncii inutile, datoria noastră este să informăm publicul și nu să schimbăm ceva. Noi vom încerca în continuare să oferim publicului, singurul stăpân al nostru, informație corectă și nouă”.

Doctorul Camelia Roiu, care a scos gunoiul de sub preș

camelia roiu 1

Camelia Roiu în documentarul „Colectiv” (Foto: PR)

Iubim avertizorii de integritate. Fără ei, nu am avea acces la informații esențiale, ascunse, mușamalizate de autorități. Ei sunt proscrișii, oamenii simpli, care într-o zi au hotărât să vorbească și, fără să realizeze, au devenit eroi. Îi iubim, pentru că ne place să credem că sunt ca noi. Că suntem ca ei. Îi iubim, dar cumva ajung ostracizați pentru curajul lor. Camelia Roiu este doctorul care, dintr-o mare de personal medical conștient de neregulile atent strecurate sub preș în cadrul Spitalului de Arși, a decis să vorbească. Inițial, sub protecția anonimatului.

Citește și: Uite cum sunt tratați pacienții români arși la Colectiv, la spitalele din străinătate

Camelia mi-a povestit că pentru ea, Colectiv a fost picătura care a umplut paharul când vine vorba de tot ce a văzut întâmplându-se în Spitalul de Arși de-a lungul timpului. „De ani de zile, arșii începuseră să nu fie îngrijiți profesionist”, a spus ea. „Să vă spun în mod real, pacientul ars este un pacient care provine din niște pături sociale mai defavorizate, fără posibilități materiale. Practic, era o categorie de pacienți care nu punea presiune nici pe medici, nici pe sistem. La Colectiv s-au schimbat lucrurile, pentru că acolo erau niște tineri, intelectuali majoritatea, cu posibilități financiare”.

Când mi-a povestit despre schimbările necesare din sistem, Camelia nu a fost optimistă: „Sunt multe, începând cu sistemul de învățământ, cu UMF-ul (pentru că de acolo pornește tot, din educație), apoi trebuie schimbate mentalități (pentru că și la capitolul ăsta stăm foarte prost). Apoi șefiile, care la noi sunt ca la mafioți – pe viață, dictatoriale și abuzive. La momentul ăsta, am ajuns la o dezamăgire totală și o descurajare. Dacă aș putea, dacă aș ști să fac altceva, de mâine aș renunța la medicină”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro