Tot ce trebuie să știi despre antrenamentele neuronale, folosite de manageri de top și de persoane cu autism

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Joi, 25 martie 2021, 19:32
Tu ești cea mai bună versiune a ta? Pentru că întotdeauna este loc de progres pe plan personal, e momentul să descoperi cât de departe ai putea ajunge cu ajutorul antrenamentelor neuronale - un concept revoluționar.

Costin Dămășaru a descoperit antrenamentele neuronale după ce viața l-a aruncat într-o vâltoare greu de suportat. În 2014, el a fost diagnosticat cu Tinitus, o boală pe care el o descrie ca fiind teribilă, întrucât constă într-un țiuit puternic în ambele urechi, fără să existe vreo sursă exterioară. În cazul lui, a fost o formă atât de severă, încât a venit la pachet cu depresie, anxietate și migrene migratoare – acestea din urmă reprezentând una dintre cele mai puternice forme de migrene.

Tot ce trebuie să știi despre antrenamentele neuronale, folosite de manageri de top și de persoane cu autism

În luna decembrie a acelui an, Costin a fost la un pas de sinucidere. A supraviețuit însă, iar acela a fost momentul în care a hotărât să lupte pentru viața lui. Astfel, în următorii cinci ani, a interacționat cu peste 65 de medici neurologi, psihiatri, psihoterapeuți cu diverse formări, vraci, șamani, preoți. Deși a întâlnit și șarlatani pe drum, pașii l-au purtat exact unde a trebuit.

„Un mare breakthrough l-am avut când am ajuns să studiez la MIT (Massachusetts Institute of Technology) despre Applied Neuroscience”, povestește el. „Acolo am dat peste cele mai noi tehnologii Brain Mapping – Brain Computer Interface, folosite în eliminarea unor simptome precum depresie, anxietate, tinitus, vertij, atacuri de panică, migrene”.

Despre cum i-au schimbat viața antrenamentele neuronale, dar și despre cum a pus bazele Neuro Performance Enhancement Center, ne-a povestit mai multe chiar el.

Costin, povestește-mi despre antrenamentul Neuro Enhancement BM-BCI (Brain Mapping – Brain Computer Interface). În ce constă el și cum funcționează?

Brain Mapping Brain-Computer Interface este o formă non-invazivă de reconfigurare și optimizare a rețelelor neuronale folosind tehnologie de ultimă generație. Este un proces de învățare accelerată, care se bazează pe cele trei mari principii ale neuroplasticității : geneza de noi neuroni, mielinizarea tecii neuronului și crearea de noi conexiuni neuronale care să le înlocuiască pe cele disfuncționale, precum și optimizarea celor existente.

Prima etapă este realizarea Brain Map-ului, care ne arată care sunt disfuncțiile neuronale și asocierea lor cu simptomatologia descrisă de către client. Apoi, aceste date extrem de complexe sunt exportate către un soft de Brain Computer Interface, care implementează un protocol de antrenament neuronal dezvoltat pe specificațiile creierului analizat.

A treia etapă este reprezentată de antrenamentul propriu zis, în care clientul își creează noi rețele neuronale și le optimizează pe cele existente jucând un joc cu puterea „minții”. Mai precis, clientul controlează jocul modulându-și undele cerebrale într-o formă optimă.

Jucând jocul Brain Computer Interface, clientul elimină disfuncțiile identificate în Brain Map. Tehnologia aceasta mai este folosită și la controlul a membrelor artificiale construite pentru persoanele invalide.

Care este experiența ta personală cu antrenamentul neuronal? Cum te-a ajutat pe tine?

După întoarcerea din SUA, am câștigat un grant de cercetare care mi-a permis să achiziționez tehnologie de ultimă generație și să construiesc în București primul Centru de cercetare aplicată în BM-BCI. Am fost primul meu client optimizat prin această tehnologie. Am reușit să mă vindec singur de tinitus-ul care m-a bântuit preț de cinci ani. După ce m-am vindecat pe mine, am decis că pot să îi ajut și pe alții.

Să vorbim despre Neuro Performance Enhancement Center. Pentru cineva care nu știe cu ce vă ocupați acolo, cum ai descrie acest loc?

Este un centru experimental în care folosim tehnologii de ultimă generație Brain Mapping – Brain Computer Interface  și proceduri de lucru adaptate contextului individual al clienților noștri. Am lucrat cu peste 150 de adulți și peste 100 de copii.

Pe adulți îi ajutăm să facă față cu brio perioadelor stresante din viața lor, ameliorând sau chiar eliminând simptome asociate unor boli precum depresie, anxietate, tinitus, vertij, migrene, atacuri de panică, insomnii etc.

Tot ce trebuie să știi despre antrenamentele neuronale, folosite de manageri de top și de persoane cu autism

Tot pentru adulți, avem și un program de augmentare a performanțelor neuronale, accesat de către manageri de top și sportivi de performanță.

În februarie 2019, un amic m-a rugat să folosim această tehnologie pentru a îi ajuta fetița de 8 ani care suferea de mult timp de o severă tulburare din spectrul autist. Am discutat cu echipa mea din SUA și am creat un protocol special de antrenament, bazat pe particularitățile creierului fetiței. După aproximativ 8 ședințe s-au văzut rezultate remarcabile.

Fetița a devenit mult mai prezentă, a început să articuleze cuvinte simple, înainte fiind non-verbală, și a devenit mai interesată de a interacționa cu familia.  A fost un succes neașteptat, iar apoi amicul meu a început să vorbească despre această experiență și am primit din ce în ce mai multe cereri de optimizare de la părinți cu copii ce suferă de tulburări în spectrul autismului.

Cui ai recomanda ședințe de antrenament neuronal? În ce moduri pot ele să ajute diferite categorii de persoane?

Cele două arii pe care le acoperim, în cazul adulților, sunt Stress Management și Performance Enhancement.

Pachetul de antrenament neuronal pentru Stress Management se adresează persoanelor care suferă de depresie, anxietate, tinitus, vertij, migrene, atacuri de panică.

Antrenamentul neuronal BM-BCI are puterea de a ameliora și chiar a elimina simptomele asociate cu disfuncțiile descrise mai sus.

Pachetul Performance Enhancement se axează pe creșterea nivelului de optimizare al managerilor și sportivilor de performanță. Antrenamentul exercită o influență directă asupra creșterii intuiției, a capacității de concentrare, a controlului emoțiilor, a refacerii după episoade de stres intens și a îmbunătățirii somnului odihnitor.

De câte ședințe este nevoie pentru a resimți efectele?

Din experiența avută cu cei peste 150 de adulți pe care i-am antrenat, după a cincea ședință încep să se vadă rezultate extrem de frumoase. Clienților parcă li se ridică o povară de pe umeri și încep să vadă lumea altfel. Cu optimism!

Persistă pe termen lung acele efecte? 

Rețelele neuronale optimizate își păstrează caracteristicile pe termen mediu și lung. Mai mult decât atât, rețelele neuronale continuă să se optimizeze și după epuizarea sesiunilor de antrenament neuronal. Dacă nu intervine un factor extrinsec major traumatizant, rețelele neuronale optimizate își exercită influența mulți ani după terminarea antrenamentelor.

Unui om care este curios să încerce acest tip de antrenament, dar încă nu știe dacă să facă investiția, ce i-ai spune?

I-aș spune că un creier optimizat este cel mai important aliat pe care îl poate avea în atingerea obiectivelor profesionale, cât și pentru atingerea stării de bine autentică și durabilă.

Interviul integral cu Costin Dămășaru poate fi citit în ediția Unica de aprilie, care se găsește deja la punctele de difuzare a presei.

Foto: 123rf.com, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro