Băuturile fierbinţi cresc riscul de a dezvolta cancer esofagian

De Unica.ro pe
Băuturile fierbinți cresc riscul de cancer esofagian se arată într-un studiu recent care a fost realizat pe 50.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 75 de ani. 

Studiul publicat în International Journal of Cancer a fost realizat în decurs de 13 ani, din 2004 și până în 2017. Acesta a analizat obiceiurile de a bea a 50.045 de persoane care locuiau în nord-estul Iranului. În această perioadă au fost identificate 317 noi cazuri de cancer esofagian, conform Digi24.

Cercetătorii au aflat că un consum zilnic de 700 ml de ceai la o temperatură de 60°C sau mai ridicată crește cu 90% riscul de a dezvolta boala, în comparaţie cu persoanele care au consumat băuturi la temperaturi mai scăzute.

„Multe persoane se bucură să bea ceai, cafea sau alte băuturi fierbinţi. Însă, potrivit studiului nostru, consumul de ceai foarte fierbinte poate creşte riscul apariţiei cancerului de esofag şi, prin urmare, este recomandabil să se aştepte până când băuturile se răcesc înainte de a le bea”, a explicat medicul și principalul autor al studiului, Farhad Islami, de la Societatea Americană pentru Cancer.

Aceasta nu este singura cercetare care atestă pericolul la care ne expunem atunci când bem băuturi fierbinți. Și Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului, agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a clasificat, în 2016, consumul de băuturi foarte fierbinţi, la temperaturi de peste 65°C, ca fiind un agent cancerigen. Experții au concluziat, în baza mai multor studii, că temperatura prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancer decât tipul de băutură.

Ce înseamnă cancer esofagian

Cancerul esofagian se dezvoltă în celulele care căptușesc esofagul. Din păcate, în cele mai multe cazuri acesta nu provoacă simptome decât atunci când a ajuns în stadiu avansat și este mai greu de tratat. Semnele că există o astfel de afecțiune pot fi dificultățile la înghițire, indigestia sau arsurile la stomac, scăderea în greutate, durerea de gât, tusea persistentă, răgușeală, sughițul persistent sau scaunul negru etc. Pentru că există multe afecțiuni benigne care pot provoca astfel de simptome, este necesar un control medical amănunțit.

Există mai mulți factori de risc în ceea ce privește cancerul esofagian. Persoanele ce au depășit vârsta de 55 de ani sunt mai expuse la o astfel de boală. De asemenea, bărbații sunt mai predispuși la dezvoltarea cancerului esofagian decât femeile.

Printre factorii de risc se mai numără boala de reflux gastroesofagian, esofagul Barrett, fumatul, consumul de alcool, obezitatea, expunerea la substanșe chimice, stilul de viață, infecția cu anumite tipuri de HPV.

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro