Amalia Enache: Ce mică-i vacanța mare

De Amalia Enache, pe

În vacanța de vară, lumea devenea mai mare. Mai vastă. Cel mai frumos, în vremea copilăriei mele, nu era doar că eram liberi de școală și de teme, ci că se întindea lumea, așa cum se întinde un elastic când tragi bine de el. Chiar, eu nu-mi amintesc ca noi, pe vremuri, să fi avut vreodată teme de făcut în vacanță!

Eu doar citeam foarte, foarte mult, dar și asta era de bunăvoie, așa îmi era mie soiul și năravul. De învățat, învățam bine de tot cât era școală, iar verile uitam de împărțeala pe materii a tuturor lucrurilor; geografia, de pildă, ieșea din manuale și mi se înșira concret în fața ochilor de la geamul trenurilor cu care străbăteam țara.

Nu le mai spuneam „forme de relief”, ci dealul ori muntele pe care chiar am urcat, râul rece în care mi-au înghețat picioarele, valea în care ne-am jucat fără griji.

În vacanța de vară, pământul avea în sfârșit o mare

Cum necum, părinții mei nu lăsau să treacă niciun an fără să mergem pe litoral. Cu ei sau în tabere, adesea și în cantonamentele pe care le făcea pe litoral tatăl meu, antrenor de oină, în viața mea vară de vară apărea și reapărea marea, cel mai frumos loc de pe pământ.

Atunci, ca și acum, pentru mine vara este de neconceput fără miros de alge, de sărat, fără să simt nisipul și fără să privesc răsărituri ori, mai nou, de când umblu și prin alte colțuri ale lumii, apusuri în mare. Am senzația adesea că trec cât de cât prin toate celelalte anotimpuri cu ploi reci doar pentru că știu că la capătul lor mă așteaptă vara și marea.

Citește și: Lavinia Petrea: Vreau să cresc copii independenți!

Compasiunea și vindecarea emoțională

De ce? Etapa prin care trece orice copil

Amalia Enache: Magia simplității

În vacanța de vară și familia devenea mai mare

Făceam turul rudelor, plecam din Hunedoara și ajungeam la bunica mea din Oltenia, cu fratele tatălui și cu verișorii mei pe care îi iubeam ca pe niște frați, mergeam și la cealaltă mătușă, de la Timișoara, treceam pe la verișori de-ai părinților. Apoi veneau ei la noi în Ardeal. Peste tot era bucurie și veselie mare.

Eram așteptați cu foarte mare dragoste, ni se întindeau mese, ni se împărțeau puținele camere de prin apartamente sau case, iar părinții noștri, pe atunci atât de tineri, deveneau vizibil mai fericiți printre ai lor, râdeau mult – parcă de dimineața până seara, aveau tot felul de glume ale lor, jucau tot felul de jocuri până târziu în noapte – rummy, șah, table, cărți – în adevărate campionate familiale.

Fericirea aceasta a lor exuberantă ne molipsea și pe noi, copiii. Fiind dintr-o familie în care aproape toți erau profesori, chiar ca așteptau și cei mari tot anul vacanțele, să facem drumurile lungi de la unii la alții în familia împrăștiată prin toată țara, ca să-și dea voie să fie pe deplin veseli. Eu nu știu cum e să trăiești în familii în care frații nu se înțeleg sau în care între copii, părinți, bunici, străbunici nu e dragoste dumnezeiască.

Chiar acum, când îmi amintesc vacanțele mele de vară, realizez că fericirea supremă nu venea din locurile în care ajungeam, pentru că în definitiv erau niște sate, niște orașe mici de provincie, niște cazări amărâte la mare. Ci din faptul că eram cu acești toți ai mei și între noi toți era iubire, veselie, unitate.

Haideți să le facem vacanțe frumoase copiilor!

Vacanța de vară e în definitiv despre atmosfera pe care le-o oferim copiilor mai mult decât despre lucrurile concrete pe care le fac. De-asta, dacă îi vom încărca cu teme și responsabilități, va fi tensiune, va fi critică, va fi nemulțumire. Vacanța trebuie să aibă un sens profund de bucurie.

Cu bani mai mulți sau mai puțini de călătorii, pe oriunde mergem să avem grijă să respectăm mereu și profund ritmul, dorințele, vârsta, nevoia de zbenguială și libertate a celor mici. Văd copii frânți de oboseală și certați continuu că nu se poartă ca niște adulți, chinuiți la mese la restaurant sau hipnotizați cu telefoanele în față.

Aud în contexte de vacanță prea multe voci de adulți ridicate, iritate, descumpănite. Haideți să le facem vacanțe frumoase copiilor, lăsându-i-i în primul rând să se bucure ca niște copii, nu ca niște adulți, de aceste călătorii!

Haideți să folosim vacanța să-i ascultăm mai mult, să le vorbim mai mult cu duioșie, să râdem împreuna mai mult. Singurul lucru de bifat în vacanță nu e călătoria la mare sau tabăra scumpă la munte.

E important decorul, dar și mai importantă e viața din decor. Sigurul lucru de bifat în vacanță e să le oferim o atmosferă dulce, de vacanță.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!