Amalia Enache: Magia simplității

De Amalia Enache, pe Ultimul update Marți, 13 iulie 2021, 18:32

Culmea e că divinul a fost cel mai clar în viața mea într-un loc numit Punta del Diablo. Dumnezeu nu se împiedică de numele date de oameni, după ce observă ei că stâncile se duc spre mare precum un trident drăcesc. Acolo, la un capăt al lumii, pentru mine s-au pus în scenă toate frumusețile vieții: dragostea, prietenia, neprevăzutul cel frumos, muzica, umanitatea în forma ei cea mai pură, luna plină și o senzație de fericire invadatoare, deplină. Magică.

La doar câteva zile după ce testul de sarcină mi-a arătat ca aveam să devin mamă, în Buenos Aires, Argentina, unde mă aflam la acel moment, am pornit, așa, cu toată fericirea aceea care din pântec îmi cuprinsese deja sufletul, într-o vacanță în vacanță, adică am lăsat orașul și am pornit spre țara vecină.

Uruguay și plajele ei

Fără niciun plan concret, m-am lăsat purtată mai degrabă de soartă decât de orice organizare posibilă într-o vacanță. Din capitala Montevideo unde ajunsesem cu un feribot și unde am petrecut câteva zile în atmosfera sa boemă, cu muzică cântată în plină stradă de tot felul de grupuri, cu tot felul de stiluri, am pornit cu autobuzele pe coastă, aproape stațiune cu stațiune, sat pescăresc cu sat pescăresc, până aproape de granița cu Brazilia.

Toată călătoria a fost fabuloasă, exact ca în basmele cu care am crescut, în care parcă fiecare om întâlnit are un rol magic pe un drum inițiatic. N-am să o uit niciodată pe Mar – ce nume predestinat! – puștoaica ce vindea la un chioșc de lângă stația de autobuz într-un sătuc unde am ajuns când se înserase deja bine și care ne-a scutit de căutări nocturne de cazare, căci ne-a oferit casa de vacanță în care chiar ea stătea pe timpul verii, când câștiga niște bani muncind acolo.

Mar arăta aproape identic cu mine în urmă cu vreo 20 de ani, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat vreodată, să văd chiar eu o asemănare cu mine însămi în acel fel. Parca mă întâlnisem față-n față cu Amalia cea de la 18 ani!

Când am ajuns în Punta del Diablo, Crăciunul bătea la ușă

În America de Sud e început de vară în decembrie și cineva de acolo chiar îmi spunea că mirosul de iasomie din curtea bunicii e cea mai puternică senzație olfactivă a sa legată de Crăciun. Am povestit și eu de mirosul de portocale, căci sarmalele și cozonacul erau totuși ceva prea îndepărtat și greu de explicat.

Ajunul Crăciunului a început cu leneveală dulce la plajă și surfing, în cazul băieților. Plaja are vreo 10 kilometri acolo, iar locul fiind atât de sălbatic adună tot felul de tineri hippie, surferi, artiști, artizani, oameni care caută liniștea și mai ales fug de agitație, de urban, de gălăgie.

Vin uruguayeni, argentinieni, brazilieni, dar și de prin alte colțuri ale lumii. După-amiază deja ne-am retras la cea mai îndepărtată terasă, desigur că tot pe plajă.

Citește și: Amalia Enache: Cine sunt în social media și cine sunt în realitate

Burnout în timp de pandemie

Cina regală

Ioana Năstase a mers în vacanță în Grecia fără Ilie Năstase. „Nu am avut liniște deloc”

Și acolo s-a pornit magia

Terasa e a unei familii din Montevideo, cu mama pictoriță și psiholog, tatăl, avocat, iar cei patru fii și fiica, toți adulți, lucrează împreună toată vara la terasa aceasta a lor, fac plăcinte, salate și cocktailuri, cu singurul scop: „Să facem lucruri împreună, pentru că timpul acesta ne unește, ne întărește sentimentul de familie”. Pepi, fata cea mai mică, e o blondă superbă cu un zâmbet larg și cuprinzător, Nacho, unul dintre băieți e și el blond pai, iar mai târziu l-am descoperit ca fiind dirijor al Orchestrei din Montevideo.

Nacho a și avut ideea să cântăm, era Ajunul Crăciunului, a fugit acasă după un acordeon și așa s-au pornit colindele de Crăciun. Deja era seară bine, iar în noaptea aceea de 24 decembrie 2015 era primul Crăciun cu lună plină din 1977 încoace, adică din anul în care eu m-am născut. Merry Moon, îi spun englezii. Următoarea dată va fi în 2034. Ni se oferea un dar ceresc, acolo, peste mare, despre care noi abia apoi am aflat, nu îl așteptam.

Am cântat fiecare pe limba lui, colindele din Brazilia, Argentina, România, Uruguay. Încet-încet se strângeau alți și alți oameni. Așa au apărut de mână o fată și un băiat superbi, în pantaloni scurți, amândoi blonzi și înalți, foarte înalți. Australieni. Când ea a început să cânte, în timp ce se legăna pe un hamac, mi-a fost clar că Dumnezeu a avut grijă să pună o coloană sonoră perfectă peste imaginea aceea ireală. Ea era soprană la Covent Garden! Pur și simplu.

Nu cred că cineva vreodată poate să planifice un astfel de moment cum a fost pentru mine acel Ajun de Crăciun. Silent night, holy night / All is calm and all is bright. |n Punta del Diablo.

Tu când ai simțit magie în viața ta?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!