Ce spune Mircea Badea despre zvonurile că a fost dat afară de la Antena 3: „Sunt un pic exagerate”

.

Mircea Badea a reacționat în mediul online după ce s-a zvonit că a fost concediat de la Antena 3. Speculațiile au apărut în mediul online după ce prezentatorul TV a spus că nu va merge la vot.

Mircea Badea, prima reacție după zvonurile că a fost dat afară de la Antena 3

Mircea Badea (51 de ani) a clarificat zvonurile privind concedierea lui de la Antena 3. Speculațiile cum că Mircea Badea a fost dat afară de la Antena 3 au apărut în spațiul public după ce prezentatorul a spus că nu va merge la vot, deoarece nu l-au convins nici George Simion, nici Nicușor Dan, el fiind un susținător al lui Crin Antonescu.

Un utilizator de pe TikTok a publicat un fragment din timpul unei emisiuni de la Antena 3 în care prezentatorul TV spune „deci e ultima mea emisiune pe persoană fizică, să spun așa”.

„Având în vedere patetismul, istericalele și intensitățile din spațiul public, trebuie să-mi afirm și eu poziția. Sunt somat să fac astfel. (…) Cine nu se pronunță public, ba chiar nu face activism, este dușmanul țării. Bun, vreau să afirm, nu e prima dată, dar e ultima dată, eu nu mă duc la vot. Nu votez nici pe domnul Simion, nici pe domnul Nicușor Dan”, mai spune Mircea Badea în fragmentul din emisiune distribuit pe TikTok.

„Mircea Badea, dat afară de la Antena 3?! Oare pentru că a spus adevărul despre sistem și Călin Georgescu? Români, treziți-vă, nu mai lăsați sistemul să ne controleze! #TrezireaRomâniei”, este mesajul care apare pe același videoclip, deși prezentatorul nu spune nimic despre Georgescu în fragmentul din emisiune.

Te-ar mai putea interesa și: Sondaj AtlasIntel înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. Nicușor Dan are un mic avans în fața lui George Simion

„Zvonurile privind darea mea afară de la Antena 3 CNN sunt un pic exagerate”

Prezentatorul TV nu a confirmat, nici infirmat zvonurile direct, însă l-a citat pe autorul Mark Twain în reacția sa la speculațiile cum că a fost concediat.

„Acum peste 100 de ani, Mark Twain, celebrul autor, gânditor și inteligent de performanță, scria: «Zvonurile despre moartea mea sunt un pic exagerate». Ei bine, având în vedere faptul că aseară am apărut în direct și la ore de vârf la Antena 3 CNN, ca să parafrazez, «zvonurile privind darea mea afară de la Antena 3 CNN sunt un pic exagerate»”, a spus Mircea Badea zâmbitor.

Foto: Instagram/@mirceabadeareal

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton