Nimeni nu poate nega importanţa vestimentaţiei la locul de muncă. Indiferent de modul de satisfacere a îndatoririlor ca angajat, îmbrăcămintea purtată la birou îţi poate afecta bunul mers al carierei.
Vestimentaţia la birou depinde foarte mult de natura jobului şi de profilul companiei pentru care lucrezi. Se poate spune că este o carte de vizită pentru cei cu care intrăm în contact. Însă, aşa cum le-am învăţat şi pe fetele mele, şi pe fetele mele de la birou, nu trebuie să ne pierdem nicicând feminitatea, ci să avem mereu grijă de imaginea noastră, până în cele mai mici detalii.
La birou, feminitatea trebuie să se întrepătrundă cu seriozitatea şi profesionalismul. Iată câteva tipsuri: renunţă la fuste scurte şi topuri prea decoltate, alege fuste-creion, cămăşi cu volane, imprimeuri florale sau grafice. Dacă eşti la o vârstă la care poţi să visezi, nu trebuie să te fereşti de culori aprinse, de tocuri foarte înalte, de bijuterii-„statement“. În acelaşi timp, poţi să optezi şi pentru nuanţe mai închise, fără teama că te vor îmbătrâni. Cu o ţinută simplă, un pantalon sau o fustă combinată cu un taior şi o cămaşă albă nu poţi să greşeşti sau să nu fii îmbrăcată corect. Nu trebuie însă să uităm să ne accesorizăm astfel încât ţinuta noastră să capete o notă personală. Fiţi curajoase şi să nu credeţi că greşiţi dacă apelaţi la bijuterii-„statement“: acestea ne fac diferite şi vorbesc de atitudinea şi de personalitatea noastră! Mie îmi place să călătoresc şi să-mi aleg personal ţinutele, să fac combinaţii din cele mai îndrăzneţe, îmi place să mă joc în permanenţă şi să am haine diferite şi potrivite pentru fiecare eveniment în parte, fie el o negociere de afaceri, o zi obişnuită la birou sau o gală elegantă.
Deşi a te ghida după aparenţe poate fi greşit uneori, acestea au un impact puternic, cel puţin la primul contact. De aceea cred cu tărie că o mână îngrijită, un zâmbet frumos şi o dantură îngrijită nu trebuie să lipsească din „pachetul“ cu care mergem în fiecare zi la birou. Primul contact este cel mai important, dar această teorie nu trebuie să tindă spre extrema utilizării unor produse vestimentare high class, ci către acelea clasice, îngrijite, de bun-gust şi adaptate situaţiei. Vestimentaţia corespunzătoare este o necesitate dacă se doreşte o ţinută serioasă şi apreciată la locul de muncă.
Anul acesta am observat o atenţie la detaliu a designerilor pentru nonculorile alb şi negru, în combinaţii grafice care întrec orice limită a designului. Multe corporaţii au impus o ţinută business ce presupune costume destul de sobre, în culori închise, şi cămaşă albă. Politica vestimentară a băncilor sau a firmelor de consultanţă este considerată cea mai riguroasă, ţinând cont de faptul că ele nu acceptă anumite culori şi obligă angajaţii să poarte costume negre şi cămăşi albe. Principala noutate în ceea ce priveşte vestimentaţia de la birou este stilul «smart casual». Aceasta este o combinaţie de clasic şi casual, reprezentată la femei de fustă şi cămaşă. Însă poţi fi feminină chiar şi în lookul „boyfriend style“ – haine cu o croială inspirată din stilul vestimentar masculin.
Îmi place să admir noile tendinţe din modă: sacourile masculine, pantalonii cu buzunare, blugii largi, rupţi şi decoloraţi, uggs-urile, sacourile milităreşti. Însă apreciez, savurez şi mă inspiră mult mai mult tendinţele feminine, care celebrează frumuseţea, senzualitatea şi farmecul delicat al femeii, al formelor ei. Şi mi-am promis că nu mă voi depărta niciodată de această calitate a femeii, nici măcar atunci când integrez în ţinute tendinţele cele mai noi. Prin ţinuta pe care o purtăm, trebuie să transmitem respect, şi astfel îl vom putea şi pretinde. Nu e de ajuns să avem o ţinută construită impecabil dacă nu avem şi atitudinea potrivită. Adresabilitatea, coerenţa discursului şi prezenţa noastră în momentele-cheie într-o negociere sau într-o zi obişnuită la birou sunt cu adevărat necesare. E important şi cum suntem construite în interior, cum avem grijă ce mâncăm, ce produse de întreţinere folosim, ca să putem purta „haina“ aşa cum trebuie. Nu uitaţi, detaliile contează mereu şi trebuie să avem grijă, ca femei, să avem apanajul acestor lucruri ca să ne prezentăm în orice situaţie cu succes.
De aceea, mă îndrept cu sfaturi către voi, cititoarele Unica, sfaturi care să vă ajute să nu uitaţi cum să fiţi feminine, indife-rent de cât de tinere sunteţi sau de cât de multe primăveri duceţi în spate. Şi nu uitaţi niciodată să fiţi creative!