După ce tatăl ei s-a lansat în industria muzicală în urma unui concurs de talente, fiica lui Costel Busuioc, Maria Ioana Tabita, îi urmează exemplul.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Maria este unul dintre cei patru copii ai lui „Pavarotti din Carpați”, iar anul acesta s-a înscris la preselecțiile X Factor.
Tânăra în vârstă de 18 ani este pasionată de muzică, dar până acum a cântat doar la biserică și s-a sfiit să își anunțe părinții că va fi jurizată de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr.
„Inițial nu îi spusesem că vin la X Factor, l-am anunțat pe tatăl meu cu o săptămână înainte. M-a sfătuit să am încredere în mine, să dau ce am mai bun și să încerc să încerc să nu mă uit la o persoană anume, ca să nu am emoții”, a povestit Maria.
Întrebată dacă ceea ce își dorește este să calce pe urmele tatălui său, Maria Busuioc i-a cucerit pe jurați cu răspunsul său: ”Aș vrea să îi calc pe urme, dar cu pașii mei”.
Costel Busuioc, un muncitor român aflat în Spania, a devenit cunoscut în toată lumea după ce în 2008 a câștigat concursul ”Hijos de Babel”cu vocea sa de tenor. În urma competiției, românul, care până atunci lucra ca zidar pentru a-și întreține familia numeroasă, a primit un premiu de 100.000 de euro, a încheiat un contract cu o casă de discuri și a început să călătorească în toată lumea pentru a cânta operă.