Povestea copilului român care a rămas singur în Italia

De Oana Dinu pe
Băiețelul român a rămas singur printre străini, la mii de kilometri depărtare de casă. Impresionată de povestea lui, o italiancă a transmis într-o scrisoare prin ce chinuri sufletești trece copilul. 

Drama copilului a fost făcută publică după ce mama unei colege a băiatului, Maria Teresa Valente, din Manfredonia, oraș din sud-estul Italiei, a trimis o scrisoare ziarului La Repubblica, conform Libertatea.ro.

Totul a început când fiica femeii a venit acasă cu ochii plini de lacrimi și i-a povestit ce s-a întâmplat la școală. Elevilor li s-a cerut să facă un exercițiu prin care să își descrie emoțiile. Atunci, băiatul a povestit cât de nefericit se simte din cauza faptului că nu mai are tată, iar mama și sora lui au murit într-un accident.

„Acest coleg a spus cu voce tare că e supărat pe Iisus pentru că nu mai are tată de ceva vreme și pentru că anul trecut, mama și sora lui mai mică au murit într-un tragic accident de mașină. Și a spus că se simte răvășit în interior și că inima îi e sfâșiată în bucăți. Îi este așa de dor de mamă, încât simte că înnebunește. Și se roagă la Dumnezeu ca să-i aducă mama și sora înapoi sau să-l ducă pe el cât mai repede la ele”, a mărturisit italianca.

„Copilul este român și locuia cu familia lui într-o zonă rurală, în apropiere de Manfredonia. Mama sa lucra în agricultură, pe câmp, dar celorlalți copii nu le păsa de el”, a adăugat aceasta.

După mărturisirea auzită, colegii au amuțit și au mers să-l îmbrățișeze.

„În clasă, copiii au făcut liniște totală. Și cei mai năzdrăvani s-au oprit din a-și trage de cozi colegele de bancă, cei mai gălăgioși au tăcut. Cel mai timid din clasă s-a ridicat și l-a îmbrățișat”, a povestit italianca.

A doua zi, aceștia și-au arătat susținerea și dragostea printr-o mică acțiune comună.

„În ziua următoare, ei au pregătit un poster pentru micul lor prieten, cu o inimă uriașă, cu un mesaj simplu, dar profund: Te iubim! Fiica mea plânge, iar eu, de asemenea, sunt emoționată”, a mai spus Maria Teresa Valiente.

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro