Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Filip Andrei Ciolacu (26 ani), fiul fostului premier Marcel Ciolacu, a obținut postul de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, la disciplina Microbiologie I. Departamentul se află sub coordonarea lui Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății în cabinetul condus de Marcel Ciolacu.
Filip Ciolacu, promovat asistent universitar la UMF „Carol Davila”
Filip Andrei Ciolacu a promovat concursul pentru ocuparea unui post didactic la disciplina Microbiologie I din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie (UMF), departament condus de fostul ministru al Sănătății. Tânărul medic a ajuns la București prin detașări succesive, după ce inițial fusese repartizat la Târgu Mureș.
Potrivit informațiilor publicate de UMF „Carol Davila”, examenul pentru ocuparea posturilor vacante de asistent universitar a avut loc în perioada 14–17 iulie, iar validarea rezultatelor s-a realizat la finalul aceleiași luni.
Filip Ciolacu a candidat pentru disciplina Microbiologie I și a obținut media 9,03, clasându-se pe locul al treilea între candidați. Conform grilei de salarizare menționate pentru această poziție, salariul de încadrare brut prevăzut pentru activitatea de rezident, corespunzător unei norme de 13,7 ore pe lună, este de 6.520 de lei.
Filip Andrei Ciolacu a absolvit Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius” din Constanța în anul 2024. În sesiunea din noiembrie a aceluiași an, acesta a susținut examenul național de rezidențiat, obținând un punctaj de 579 de puncte și ocupând poziția 4.503 la nivel național.
În urma repartiției naționale, a ales specialitatea Microbiologie și a fost alocat Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș. Ulterior, prin intermediul unor detașări succesive, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București, unitate unde activitatea de microbiologie este coordonată tot de Alexandru Rafila.