O femeie a născut copii de rase diferite în urma unei încurcături

De Oana Savin pe
O femeie a născut doi copii de rase diferite, după ce, la centrul de inseminare s-au făcut niște încurcături. Proaspeții părinți au fost nevoiți să renunțe la bebeluși.

Un cuplu dă în judecată o clinică de fertilitate după ce a născut doi copii care nu erau ai lor.

Mama, care este de origine asiatică, a adus pe lume doi bebeluși care nu erau asiatici. Mai mult, fiecare copil se potrivea genetic cu alte două cupluri  care au mers la clinica de fertilizare.

Părinții, devastați, au fost nevoiți să renunțe la copii și să îi dea părinților lor genetici, conform The Mirror.

Cuplul din New York, identificați ca A.P și Y.Z., s-au căsătorit în anul 2012.

După ce au întâmpinat probleme în conceperea unui copil au decis să încerce fertilizarea in vitro la clinica CHA Fertility din Los Angeles. Aceștia susțin că au cheltuit peste 89 de mii de euro pentru fertilizarea in vitro.

Primele semnale de alarmă în acest caz au apărut când femeia era însărcinată și a făcut ecografia, care a arătat că aceasta avea doi băieți, deși medicii îi spuseseră că urma să aibă fetițe. Medicii i-au spus cuplului de asiatici că „ecografia nu era o probă definitivă”.

Cuplul încă nu știe ce s-a întâmplat cu cei doi embrioni ai lor ce trebuiau să fie transferați în pântecul femeii.

Familia acuză clinica de neglijență medicală și de faptul că le-a provocat „suferință emoțională permanentă”, potrivit plângerii pe care aceștia au făcut-o în instanță.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO