Netflix vine cu titluri noi care să ne încălzească în această perioadă a anului. Luna decembrie începe cu filme de Crăciun încărcate cu magia sărbătorilor de iarnă ce pot fi urmărite alături de o ciocolată caldă și o pătură pufoasă.
Iată că am ajuns la ultima filă din povestea acestui an! Cu ocazia asta, Netflix a pregătit numeroase titluri pe care să le urmărești lângă brad, alături de familie sau într-un maraton nocturn pe cont propriu.
Astfel că am pregătit titlurile a 10 filme pe care nu vrei să le ratezi în luna decembrie, care să vă aducă mai aproape de spiritul sărbătorilor de iarnă.
Moș Crăciunița
O mamă singură și plină de viață, disperată să-și găsească un loc de muncă, decide să se deghizeze în bărbat pentru a fi angajată ca Moș Crăciun sezonier într-o stațiune de schi de lux. Dar când începe să se îndrăgostească de managerul hotelului, apar complicații care ar putea distruge totul.
Nimic nu merge cum ar trebui anul acesta de Crăciun: Moș Crăciun a căzut în mâinile unei companii de jucării nemiloase, iar Crăciunul însuși este în pericol. Salva, un fost hoț care încearcă acum să fie un tată bun, și fiul său adolescent, alături de câteva ajutoare răutăcioase, au la dispoziție doar o noapte pentru a veni cu un plan, a înfrunta răufăcători neașteptați și a readuce la viață magia Crăciunului.
O comedie de familie plină de acțiune, magie și râsete, care continuă saga de succes care a cucerit deopotrivă inimile celor mici și celor mari. Spiritul Crăciunului atârnă de un fir de ață. Vor reuși oare să-l salveze pe Moș Crăciun și să readucă bucuria sărbătorilor la timp?
5 decembrie este data la care filmul „Noaptea în care tata a salvat Crăciunul 2” va avea premiera pe Netflix.
Operațiunea Crăciun fericit
În timp ce adună dovezi care să susțină închiderea unei baze tropicale a Forțelor Aeriene Americane, un consilier al Congresului îl apreciază pe căpitanul acesteia, care este generos.
Acest film, care arată și o altă față a Crăciunului, este deja disponibil pe Netflix.
Recent divorțata Kate (Alicia Silverstone) speră să petreacă un ultim Crăciun perfect în familie înainte de a-și vinde casa. Însă planurile ei de sărbători sunt date peste cap într-un mod amuzant când fostul soț, Everett (Oliver Hudson), apare pe neașteptate cu noua lui iubită, mai tânără și de succes. Din distribuția filmului „A Merry Little Ex-Mas” mai fac parte Jameela Jamil, Pierson Fodé și Melissa Joan Hart, iar regia este semnată de Steve Carr.
„Crăciun fericit cu fostul” poate fi deja urmărit pe platforma de streaming și se află pe locul 6 al topului global Netflix cu cele mai urmărite filme. Pelicula a fost vizionată, în doar o săptămână, de peste 9 milioane ori.
Probleme spumante
Sydney Price (Minka Kelly) este o tânără directoare ambițioasă, aflată la început de carieră, care primește în sfârșit șansa de a coordona o achiziție importantă pentru Chateau Cassell, un apreciat producător de șampanie din inima regiunii Champagne. Convocată în Franța chiar în preajma Crăciunului pentru negocieri, Sydney ajunge la Paris cu inima plină de speranță și hotărâtă să încheie afacerea.
În seara sa liberă, în care decide să se bucure de magia Parisului în perioada sărbătorilor, Sydney are o întâlnire neașteptat de fermecătoare cu Henri Cassell (Tom Wozniczka), un străin care transformă o simplă seară într-un moment special. Însă planurile ei pentru o poveste de dragoste fulgerătoare sunt rapid date peste cap când descoperă că acest parizian cuceritor este chiar fiul fondatorului companiei pe care ea speră să o achiziționeze.
Pe fondul unei competiții elegante organizate de Hugo Cassell (Thibault de Montalembert) pentru toți potențialii cumpărători ai domeniului familiei, Sydney și Henri realizează că sentimentele care încep să se dezvolte între ei nu pot fi ținute în frâu.
Filmul se află pe Netflix și este cel mai urmărit film de pe platforma de streaming, la nivel mondial, cu peste 20.5 milioane de vizionări.
Jaf cu zurgălăi
Sophia (Olivia Holt), o angajată isteață a unui magazin, și Nick (Connor Swindells), un bărbat ghinionist care se ocupă cu mici reparații, sunt hoți mărunți care vizează aceeași lovitură de Ajunul Crăciunului: jefuirea celui mai notoriu magazin universal din Londra. Forțați să formeze o alianță incomodă, pe măsură ce ies la iveală secrete și sentimentele dintre ei se adâncesc, Sophia și Nick pun în pericol atât relația lor, cât și jaful.
Pelicula a intrat pe Netflix pe 26 noiembrie.
Un băiat numit Crăciun
Unul dintre cele mai iubite și apreciate filme de Cărciun rămâne și anul acesta „Un băiat numit Crăciun”.
Un băiat obișnuit, pe nume Nikolas, pornește într-o extraordinară aventură spre nordul înzăpezit în căutarea tatălui său plecat să descopere legendarul sat al elfilor, Elfhelm. Având alături un ren încăpățânat pe nume Blitzen și un șoricel credincios, care este animalul său de companie, Nikolas își întâlnește în curând destinul în această poveste magică, amuzantă și emoționantă, care demonstrează că nimic nu este imposibil.
Crăciunul cade la fix
Deși a apărut în 2022, „Crăciunul cade la fix” rămâne unul dintre cele mai urmărite filme de Crăciun de pe Netflix.
Proaspăt logodită, moștenitoarea răsfățată a unui magnat din lumea hotelieră (Lindsay Lohan) suferă un accident la schi, își pierde complet memoria și ajunge să fie îngrijită de chipeșul proprietar al unei cabane (Chord Overstreet) și de inteligenta lui fiică în zilele premergătoare Crăciunului.
Jingle Jangle: O aventură de Crăciun
O călătorie muzicală și un spectacol vizual pentru toate vârstele, filmul Jingle Jangle: O aventură de Crăciun este o poveste proaspătă și plină de viață, în spiritul sărbătorilor, pentru întreaga familie. Cu acțiunea plasată în vibrantul orășelul Cobbleton, filmul îl urmărește pe excentricul creator de jucării Jeronicus Jangle (actorul distins cu premiul Oscar Forest Whitaker), ale cărui invenții sofisticate satisfac orice capriciu și uimesc pe oricine.
Dar cel mai de încredere ajutor al său (interpretat de Keegan-Michael Key, câștigător al premiului Emmy) îi fură cea mai valoroasă creație. Acum totul depinde de Journey (interpretată de debutanta Madalen Mills), isteața și inventiva lui nepoată, și de o invenție de mult uitată, care ar putea vindeca vechile răni și reînvia magia.
Scrooge: Poveste de Crăciun
Pentru că nu există Crăciun fără vestitul Scrooge și ale sale fantome, și anul acesta găsim pe Netflix filmul „Scrooge: Poveste de Crăciun”. Una dintre cele mai emblematice producții ale sezonului se regăsește pe platforma de streaming.
Legenda atemporală a lui Charles Dickens renaște în această adaptare muzicală supranaturală, cu călătorii în timp, a minunatei sale povești despre Crăciun. Miza este chiar sufletul lui, iar Scrooge are la dispoziție un singur Ajun pentru a-și înfrunta trecutul și a-și construi un viitor mai bun. Cu cântece îmbrăcate în straie noi, compuse de legendarul Leslie Bricusse OBE, deținător a două premii Oscar, Scrooge: Poveste de Crăciun va delecta o nouă generație de spectatori.
Sursă foto: Netflix
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.