Așteptarea aproape a luat sfârșit! Sezonul 4 din serialul de epocă care a cucerit întreaga lume, „Bridgerton”, va fi lansat în curând pe Netflix. Reprezentanții platformei de streaming a făcut anunțul oficial. Iată când va avea loc marea premieră.
Cel de-al patrulea sezon al serialului Bridgerton îl are în centru pe boemul Benedict (Luke Thompson), al doilea fiu. În ciuda faptului că atât fratele său mai mare, cât și cel mai mic, sunt căsătoriți, Benedict nu vrea să se așeze încă la casa lui. Asta până când întâlnește o fermecătoare necunoscută costumată în argintiu la balul mascat al mamei sale.
Noul sezon al celebrului serial va fi lansat în două părți: Partea 1, din 29 ianuarie, iar Partea 2, din 26 februarie 2026.
Împărțit în 8 episoade, sezonul dedicat lui Benedict, îi va aduce în fața telespectatorilor pe Luke Thompson (Benedict Bridgerton), Yerin Ha (Sophie Baek), Jonathan Bailey (Anthony Bridgerton), Victor Alli (Lord John Stirling), Adjoa Andoh (Lady Danbury), Julie Andrews (Lady Whistledown), Lorraine Ashbourne (Mrs. Varley), Masali Baduza (Michaela Stirling), Nicola Coughlan (Penelope Bridgerton), Hannah Dodd (Francesca Stirling), Daniel Francis (Lord Marcus Anderson), Ruth Gemmell (Violet Bridgerton), Florence Hunt (Hyacinth Bridgerton), Martins Imhangbe (Will Mondrich), Claudia Jessie (Eloise Bridgerton), Luke Newton (Colin Bridgerton), Golda Rosheuvel (Queen Charlotte), Will Tilston (Gregory Bridgerton), Polly Walker (Portia Featherington), Emma Naomi (Alice Mondrich), Hugh Sachs (Brimsley).
În sezonul 4, al doilea fiu al familiei Bridgerton, Benedict, preia rolul principal. Această parte a îndrăgitei serii este bazată pe al treilea roman al autoarei Julia Quinn, „O ofertă de la un gentleman”.
Deși frații săi, cel mai mare și cel mai mic, sunt căsătoriți fericit, Benedict este reticent să se așeze la casa lui când îl revedem în sezonul 4. Asta până când o femeie fermecătoare îi captează atenția la balul mascat al lui Violet Bridgerton.
„Povestea este o mică răsturnare de situație a Cenușăresei. Îți amintești cum ți s-au spus acele povești în copilărie – magia și romantismul lor?”, spune Luke Thompson pentru Tudum.
„Este foarte interesant să le vezi împletite în lumea pe care o cunoaștem despre Bridgerton… Este o poveste atât de grozavă, dar sper că este și foarte ușor de înțeles”, a completat actorul care îi dă viață lui Benedict.