Filme cu sfârșitul lumii. Cele mai tari scenarii apocaliptice

De Alina Serea pe
Filme cu sfârșitul lumii, scenarii apocaliptice și imagini ale un catastrofe naturale își găsesc tot mai mulți fani în ultima perioadă. Iată o selecție cu cele mai bune filme apocaliptice ale ultimilor ani

Încălzirea globală, cutremure, furtuni solare, catastrofe și dezastre naturale, toate acestea fac parte din scenariile apocaliptice ale unora dintre cele mai cunoscute filme cu sfârșitul lumii.

Cele mai bune filme cu sfârșitul lumii. Filme apocaliptice

Armageddon – Sfârșitul lumii?

Sfârșitul lumii, așa cum a fost tradus în limba română cel mai popular dintre filmele apocaliptice, este pelicula ce nu poate lipsi sub nicio formă din acest top. Lansat în 1998 este considerat unul dintre cele mai bune filme cu dezastre naturale. Filmul prezintă povestea unui grup trimis de NASA în spațiu pentru a opri un gigantic asteroid care este pe cale să lovească Pământul. Distribuția filmului este una de excepție, printre protagoniști numărându-se :Bruce Willis, Ben Affleck, Billy Bob Thornton, Liv Tyler, Owen Wilson, Will Patton, Peter Stormare, William Fichtner, Michael Clarke Duncan, Keith David și Steve Buscemi.

Filmul  Armageddon a avut încasări de peste jumătate de miliard de dolari și a primit trei nominalizări la Oscar.

Interstellar

Unul dintre cele mai apreciate filme cu sfârșitul lumii, Interstellar a primit cinci nominalizări la Oscar, fiind premiat, până la urmă cu Oscarul pentru cele mai bune efecte speciale. În rolurile principale sunt Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain, Bill Irwin, Ellen Burstyn și Michael Caine.

Filmul prezintă povestea unei echipe de exploratori spațiali care călătoresc printr-o gaură de vierme, în încercarea de a găsi o nouă planetă locuibilă, după ce, pe pământ, viaţa devenise imposibilă. Dacă ești un fan al genului și nu ai apucat să vezi Interstellar trebuie să remediezi de urgență acest lucru. Nu este deloc unul dintre acele previzibile filme apocaliptice despre sfârșitul lumii și cu siguranță te va surprinde plăcut.

World War Z

Ziua Z: Apocalipsa, așa cum a fost tradus în limba română, este de asemenea unul dintre cele mai bune filme cu sfârșitul lumii, în care abordarea realistă a unui scenariu apocaliptic îl face cu atât mai terifiant. Filmul evidențiază lăcomia şi incapacitatea guvernelor care duc la o criză globală de neimaginat. World War Z, un film în care Brad Pitt este și actor și producător, este un thriller cu zombi care te va captiva încă de la primele secvențe.

Knowing

Printre cele mai bune filme cu și despre sfârșitul lumii, este Knowing, peliculă în care Nicholas Cage interpretează rolul lui John Kessler, un astrofizician al Institutului de Tehnologie Massachusetts. Acesta privește Universul ca pe o înșiruire aleatorie de evenimente și nu crede nici măcar o secundă în destin. Toate astea se schimbă însă, când o lista ciudată cu coduri numerice este scoasă dintr-o capsulă temporală îngropată cu 50 de ani în urmă, în curtea unei școli din New York. După multe cercetări ajunge să realizeze că de fapt acele numere nu sunt nimic altceva decât previziuni despre viitor.

12 Monkeys

În top cele mai bune filme apocaliptice ce tratează sfârșitul lumii suprarealist se află 12 Monkeys. De fapt, pelicula are o acțiune post apocaliptică și începe într-un viitor în care omenirea a fost decimată de un virus letal. Puținii supraviețuitori sunt nevoiți să trăiască sub pământ, într-o lume de-a dreptul dezolnată. Cole (Bruce Willis), un voluntar încăpățânat sprijinit de Kathryn Railly (Madeleine Stowe) are numai două indicii pentru a descifra enigma Armatei celor 12 Maimuțe, care amenință să șteargă omenirea de pe față Pământului.

The Matrix

Triologia The Matrix este cu siguranță unul dintre cele mai populare, dar și cele mai apreciate filme cu sfârșitul lumii, cu un scenariu apocaliptic ce te pune iremediabil pe gânduri. Matrix a revoluționat cinematografia mondială nu doar la nivel vizual, ci la nivel ideatic. The Matrix continuă să fie numit unul dintre cele mai bune filme SF, acesta fiind premiat cu patru Oscaruri. Pe lângă efectele vizuale, inteligența replicilor, scenele complet imprevizibile și suspansul acțiunii te vor face să-ți dorești să-l vezi și a doua oară.

Melancholia

Unul dintre cele mai bune filme despre sfârșitul lumii, Melancholia este genul film care te trece prin toate trăirile pe tot parcursul său. Pelicula are în prim plan drama a două surori-una dintre ele depresivă, interpretată de Kirsten Dunst. Imaginea acesteia îți va rămâne mult timp în minte, la fel și scena de final care este poate una dinttre impresionante scene despre sfârșitul lumii. Pentru acest rol Kirsten Dunst a primit premiul la Cannes pentru cea mai bună actriță în rol principal, iar criticii au fost de părere că merita măcar un Oscar.

Independence Day

Ziua independenței, așa cum a fost tradus în limba română unul dintre cele mai populare filme apocaliptice, îi are în rolurile principale pe Will Smith și Jeff Goldblum. Cei doi sunt eroii pe care nimeni nu îi uită în Independence Day, filmul care a lansat o modă a blockbusterelor apocaliptice la Hollywood în 1996. Deși criticii l-au considerat un film plin de clișee, pelicula a îregistrat totuși încasări record.

Filme cu sfârșitul lumii. Filme apocaliptice cu dezastre naturale

2012

Este unul dintre cele mai bune filme cu și despre sfârșitul lumii, ce are ca temă apocalipsa produsă de încălzirea globală și dezastrele naturale ce vin la pachet cu ea. În prim plan este un geolog plecat în India, care descoperă că scoarţa terestră va fi în curând distrusă din cauza unei explozii solare.

The Day after Tomorrow

Un alt film apocalipstic cu și despre dezastre naturale și catastrofe provocate de încălzirea globală. The Day after Tomorrow prezintă Pământul în pragul unei noi ere glaciare și foarte probabil te va pune serios pe gânduri.

Snowpiercer

Din aceeași categorie de filme cu sfârșitul lumii, Snowpiercer urmărește povestea unei lumi înghețate la temperaturi de minus zeci de grade, unde singurii supraviețuitori sunt pasagerii unui tren perpetuum mobile.

Îți recomandăm și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro