Cătălin Zmărăndescu, eliminat de la „Survivor România” 2022

De Unica.ro, pe

Cătălin Zmărăndescu este concurentul eliminat de la Survivor România: ”Mă întorc acasă, la familia mea”!

10 săptămâni! Atât s-a scurs de la momentul în care Daniel Pavel a coborât cu un elicopter și i-a anunțat pe membrii celor două triburi că distracția s-a încheiat și este vremea pentru cea mai puternică aventură a vieții lor. De atunci, totul a devenit mai dificil, iar implicarea lor mai mare. Unii au părăsit competiția, alții s-au alăturat. Toți au un singur gând: că pot fi următorul SURVIVOR!

Proba de aseară a început cu aflarea mizei care a adus fericirea pe chipul concurenților: în cazul unei victorii îi așteptau mesaje de la familie. Cu gândul că ar putea afla vești de la oamenii pe care îi iubesc și cărora le duc dorul, membrii triburilor au dat totul pe traseu. Pentru prima dată în acest sezon, victoria în Jocul de Comunicare le-a aparținut Faimoșilor! Aceștia au avut parte de vești de la cei dragi, dar și de multe lacrimi și emoții.

Citește și: Cum se simte ADDA de când a început tratamentul pentru Borelioză: „Iau 26 de pastile pe zi. Urmează 80 de injecții”

Mărturiile unor ucraineni care au fugit din Mariupol: „Nu am făcut baie trei săptămâni”

Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

Bianca Drăgușanu, intervenție estetică neașteptată. Ce și-a făcut de data aceasta.”Frumusțea presupune sacrificii”

Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat de la Survivor România 2022

Ceea ce a urmat a reprezentat un șoc pentru membrii echipei Faimoșilor. Când Daniel Pavel a anunțat concurentul care va pleca acasă, colegii au fost total surprinși. Publicul a decis: competiția s-a încheiat pentru Cătălin Zmărăndescu.

Mă întorc acasă la familia mea. De când a început competiția, am fost eu, nu m-am schimbat. Dacă ar fi să mă rezum la un singur lucru, ar fi acela că este o experiență pe care nu o să uit prea ușor, au fost primele cuvinte spuse de luptător la aflarea veștilor.

Duminică seara, cel mai puternic sezon al show-ului fenomen Survivor România revine la PRO TV! Urmează o săptămână încărcată de surprize și provocări din cele mai dificile. Concurenții rămași în competiție sunt pregătiți să-și depășească încă o dată limitele, așa că fiți alături de ei.

Până la începerea unei noi săptămâni, puteți revedea momentele favorite pe VOYO. Nu uitați că Survivor se vede duminica, de la ora 20:00 și luni și marți, de la 20:30.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!