Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 22 martie 2022, 17:13

Actorul Mihai Călin s-a alăturat eforturilor de ajutorare a refugiaților ucraineni ajunși în țara noastră. La ordinul președintelui rus Vladimir Putin, Ucraina a fost invadată pe trei fronturi în dimineața zilei de 24 februarie.

Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

În ciuda promisiunii că vor fi atacate doar obiective militare, imaginile bombardamentelor din Ucraina îl contrazic pe liderul de la Kremlin. În continuare, situația din Ucraina este extrem de tensionată, din ce în ce mai mulți refugiați, în special femei, copii și oameni în vârstă, adăpostindu-se în România, Republica Moldova, Polonia, Ungaria și Slovacia.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Mihai Călin, soția lui, Silvia, și fiul lor, Matei, au devenit gazdele unei familii din Ucraina. „Regina, Arina (17) și Veronika (9) din Kiev au sosit la noi în seara asta. Vor să rămână aici până se vor putea întoarce acasă”, a scris actorul în mediul online „Aveți haine pentru spălat? Mâine vi le aducem”, a întrebat Mihai Călin. „…Hainele de pe noi sunt tot ce avem”, au replicat Regina, Arina și Veronika.

Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

„Și încă un mic troler. De 5 zile au mâncat numai sandwich-uri. Arina vrea la școala, vorbește engleză. Și cred că ar trebui să-i găsim un psiholog. Veronika ar trebui să învețe engleză. Mai vorbim. Mulțumesc, Marian Rădună. Ești un înger. E nevoie de noi toți pentru ajutor. Gara de Nord e plină de mame cu copii”, a încheiat actorul.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

O tânără din Ucraina a filmat condițiile din adăposturile pentru refugiați din România

O ucraineancă, mamă a patru copii, emoționată de gestul unui român dintr-o benzinărie

O tânără din București și-a oferit încălțările unei refugiate din Ucraina

Zi decisivă pentru încheierea războiului din Ucraina. Negocierile dintre miniștrii de Externe din Rusia și Ucraina s-au încheiat

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, despre negocierile cu Ucraina: „Există oarece speranțe de a ajunge la un compromis”

De la declanșarea crizei până pe 19 martie, în România au intrat 491.165 de cetățeni ucraineni, informează Poliția de Frontieră. Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a explicat că ucrainenii ar putea continua să vină în România și după încetarea războiului din cauza deteriorării considerabile a condițiilor de viață, ca urmare a războiului din Ucraina, declanșat de Rusia.

Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, până pe 17 martie, 233 de refugiați ucraineni s-au angajat în România. „La zi, 223 de persoane din Ucraina s-au angajat. 47 de persoane prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), restul prin relația directă angajator-angajat, dar cu înregistrarea contractului de muncă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă”, a declarat ministrul Muncii.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!