O tânără din Ucraina a filmat condițiile din adăposturile pentru refugiați din România

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 17 martie 2022, 12:23

Valerie, o tânără din Ucraina, a filmat și ulterior publicat pe Tik Tok condițiile din adăposturile din România create pentru refugiații ucraineni. Videoclipul are, până la acest moment, 4,1 milioane de vizualizări, aproape 415 mii de aprecieri și peste 7 600 de comentarii.

O tânără din Ucraina a filmat condițiile din adăposturile pentru refugiați din România

În continuare, situația din Ucraina este extrem de tensionată, din ce în ce mai mulți refugiați, în special femei, copii și oameni în vârstă, se adăpostesc în țara noastră, în Republica Moldova, Polonia, Ungaria și Slovacia. Românii s-au mobilizat, asigurându-le cazare, hrană, haine, precum și alte lucruri necesare fiecăruia în funcție de nevoi.

„Mulțumim, Galați!”, a scris Valerie în descrierea filmării. „Ce primesc ucrainenii într-un adăpost românesc: multe paturi, mâncare, apă, haine, produse de îngrijire personală, concert pentru Ziua Internațională a Femeii, cadouri pentru Ziua Internațională a Femeii, loc de joacă, loc pentru artă”, arată tânăra în videoclip.

O tânără din Ucraina a filmat condițiile din adăposturile pentru refugiați din România

Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, până la acest moment, 233 de refugiați ucraineni s-au angajat în România. „La zi, 223 de persoane din Ucraina s-au angajat. 47 de persoane prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), restul prin relația directă angajator-angajat, dar cu înregistrarea contractului de muncă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă”, a declarat ministrul Muncii.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, despre negocierile cu Ucraina: „Există oarece speranțe de a ajunge la un compromis”

Zi decisivă pentru încheierea războiului din Ucraina. Negocierile dintre miniștrii de Externe din Rusia și Ucraina s-au încheiat

Alexandru Ciucu, în lacrimi vorbind despre refugiații din Ucraina: „Un val de disperare”

Șeful NATO: „Vom proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”

Marți, 15 martie, ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat că până luni au intrat în România peste 460.000 de refugiați ucraineni. Oficialul a adăugat că acest număr va crește dacă ofensiva rusă nu va lua sfârșit, conform Organizației Internaționale pentru Migrație, dar și dacă războiul va înceta, din punctul lui de vedere.

Bogdan Aurescu a explicat că ucrainenii ar putea continua să vină în România și după încetarea războiului din cauza deteriorării considerabile a condițiilor de viață, ca urmare a războiului din Ucraina, declanșat de Rusia.

La ordinul președintelui rus Vladimir Putin, Ucraina a fost invadată pe trei fronturi în dimineața zilei de 24 februarie.

Liderul de la Kremlin a pornit o „operațiune militară specială” pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei, cu scopul, spune el, „protejării populației din regiunea Donbass”, care, tot potrivit lui, „a cerut ajutorul Rusiei și a fost ținta abuzurilor și genocidului din partea regimului de la Kiev în ultimii opt ani”.

În ciuda acestor declarații și a promisiunii că vor fi atacate doar așezările militare, imaginile bombardamentelor din Ucraina îl contrazic. În zilele care au urmat, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, precum și alte state au impus sancțiuni economice Rusiei.

Foto: Captură Tik Tok; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!