Șeful NATO: „Vom proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”

De Unica.ro, pe

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (62 de ani), a vorbit marți, 8 martie, despre „responsabilitatea” Alianței Nord-Atlantice de a se asigura că războiul din Ucraina nu se va răspândi dincolo de granițele acesteia, scrie agenția Reuters, citată de Hotnews.

Șeful NATO: „Vom proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”

„Avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu va escalada și nu se va răspândi dincolo de Ucraina. Vom proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a declarat Stoltenberg, în urma discuțiilor purtate la Riga cu președintele Letoniei, Egils Levits (66 de ani).

Secretarul general al NATO a spus că există informații credibile potrivit cărora Rusia ia ca țintă civili în Ucraina și a îndemnat din nou Moscova să pună capăt conflictului, subliniind că au loc suferințe îngrozitoare, iar impactul umanitar este devastator.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ministrul ucrainean de Externe: „Soldații ruși violează femei în orașele ucrainene ocupate”

Emmanuel Macron, mesaje de susținere în rusă și ucraineană, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina

Cum funcționează sancțiunile economice impuse împotriva Rusiei

Declarații rasiste în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina

Rusia a invadat Ucraina pe trei fronturi în dimineața zilei de 24 februarie 2022, la ordinul președintelui Rusiei, Vladimir Putin (69 de ani).

Liderul de la Kremlin a pornit o „operațiune militară specială” pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei, cu scopul, spune el, „protejării populației din regiunea Donbass”, care, tot potrivit lui, „a cerut ajutorul Rusiei și a fost ținta abuzurilor și genocidului din partea regimului de la Kiev în ultimii opt ani”.

În zilele care au urmat, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, precum și alte state din lume au impus sancțiuni economice Rusiei.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!