De ce apare mucegai pe pereți și cum să-l previi

.

Zilele umede de iarnă favorizează condensul în case și mucegaiul își face apariția fie în baie, fie pe zidul exterior al bucătăriei, fie în balcon. Iată ce trebuie să faci dacă ai mucegai pe pereți și cum poți preveni igrasia cu soluţii simple şi economice!

Umezeala rece de toamnă favorizează apariția igrasiei, acel mucegai pe pereți de culoare neagră sau verzuie, deosebit de periculos pentru plămâni și urât mirositor. Multe case vechi sau apartamente mai puțin îngrijite și nearisite sunt focare propice de igrasie.

Dacă ai mucegai pe pereți trebuie să te gândești în primul rând la sănătatea ta și a familiei, deoarece sporii minusculi de mucegai pătrund pe căile respiratorii în plămâni și nu se compară cu mucegaiul de pe alimente, spre exemplu, fiind mult mai periculoase și otrăvitoare.

Care sunt sursele reale ale mucegaiului

Cu toții dăm vina pe condens și umezeală când apare mucegai pe pereți. Dar adevărata cauză nu este umiditatea, ea fiind doar un teren propice. Mucegaiul este alcătuit din ciuperci microscopice care se înmulțesc prin spori și se dezvoltă în spații unde nivelul de umiditate este ridicat. El poate apărea atât în interiorul unei locuințe, cât și la exterior. Umiditatea favorizează nu doar formarea, ci și extinderea acestor ciuperci minuscule. Cele mai frecvente tipuri de mucegai de interior sunt Penicillium, Cladosporium, Alternaria și Aspergillus, diferite de cele care se dezvoltă pe alimente.

Sporii de mucegai ajung în locuință prin aer sau prin sistemele de încălzire și ventilație. Cele mai expuse încăperi sunt bucătăria, baia și balconul, însă mucegaiul poate apărea și în alte camere dacă există infiltrații de apă din exterior. Mucegaiul se poate dezvolta și pe suprafețele din lemn, afectând în timp vopselele sau adezivii, motiv pentru care apare adesea pe pereții lambrisați sau pe tavanul din lemn.

Factori care favorizează apariția și dezvoltarea mucegaiului

Principalele cauze care determină apariția mucegaiului sunt umezeala, căldura și izolarea slabă a locuinței.

Mediul cald și umed – combinația dintre căldură și umiditate favorizează mucegaiul mai ales în sezonul rece, când diferențele mari de temperatură duc la formarea aburilor.

Condensul – o izolare incorectă a pereților împiedică eliminarea umidității din interior, favorizând condensul, un mediu ideal pentru dezvoltarea ciupercilor.

Infiltrațiile de apă – o hidroizolație realizată cu materiale necorespunzătoare permite pătrunderea apei în structura pereților. Pentru a evita astfel de probleme, este recomandat ca lucrările de hidroizolare să fie efectuate doar de specialiști.

Unde apare adesea mucegai în casă

De ce apare mucegai pe pereți și cum să-l previi

Mirosul de mucegai este unul specific, seamănă cu mirosul de pământ umed și de aer stătut, dar are izul lui specific, inconfundabil. Dacă simți miros de mucegai, caută imediat zonele afectate.

Adesea primele pete de mucegai apar pe pereții cei mai reci din casă, pe pereții care au legătură cu exteriorul, în colțurile tavanului sau pe lângă pervaze și ferestre, pe lângă țevi sau aerisiri. Mai grav este când mucegaiul se dezvoltă sub parchet, deoarece este greu de depistat și foarte costisitor.

În baie, mucegaiul se poate dezvolta:

  • în zona cabinei de dus si a cazii: placile ceramice din jurul faiantei si a cazii sunt locul in care mucegaiul apare cel mai frecvent. De asemenea, este bine sa verifici perdeaua de la dus sau cada, dar si zona din jurul robinetilor si a dusului.
  • în spatiul de sub chiuveta (unde depozitezi produsele pentru curatenie) si toate tevile.
  • Pe covorașele din baie.

În bucătărie, poți descoperi mucegai:

  • sub chiuveta sau în spatele frigiderului;
  • în spatele dulapurilor prinse de perete;
  • In jurul ferestrei sau în colțul tavanului cu peretele exterior.

Sporii microscopici de mucegai menționați mai sus există peste tot. Nu există casă în care să nu fie! Dar într-o locuință bine ventilată și aerisită, în care domnește curățenia și o temperatură optimă, mucegaiul nu se poate înmulți punând în pericol sănătatea familiei.

Cum poți prevenii apariția mucegaiului

În perioadele reci și umede, igrasia atacă pereții și se răspândește rapid mai ales în camerele cu o atmosferă umedă, care sunt ușor încălzite, dar foarte rar aerisite. Pentru a preveni apariția mucegaiului, în primul rând trebuie să aerisești foarte bine casa de două – trei ori pe zi, chiar și în perioada cea mai rece a anului. Deschide larg ferestrele și aeriște cel puțin cinci – zece minute. Cu cât este mai rece afară, cu atât aerul din casă se primește, este mai curat, iar șansele ca sporii de mucegai să apară pe pereți sunt mai mici.

Folosește un dezumidificator

Seara, când este mult prea frig afară, pune în funcțiune un aparat de dezumidificare a aerului. Acesta extrage cantități impresionante de umezeală din aer și lasă atmosfera din casă mult mai uscată.

De asemenea, un aparat de dezumidificare este util dacă nu ai fereastră la baie pentru a face o aerisire temeinică după fiecare duș. Și în bucătărie este util un astfel de aparat atunci când gătești și se acumulează aburi de la ciorba pusă pe foc sau de la plăcinta din cuptor.

Instalează ventilatoare la baie și bucătărie

Ventilatoarele care se montează în aerisirile de la baie sau de la bucătărie te salvează de mucegai pe pereți. Ele vor înlocui aerul umed din casă cu aer proaspăt și casa ta va fi mai bine aerisită.

Zugrăvește cu amorse și vopsele anti mucegai

Soluțiile moderne de tratare a mucegaiului de pe pereți chiar funcționează! Dacă ai o locuință umedă, greu de aerisit, în care au fost probleme cu mucegaiul, ori de câte ori zugrăvești folosește amorse rezistente la mucegai și vopsele care previn apariția acestuia.

În comerț există o mulțime de soluții de combatere a igrasiei pe bază de aluminiu sau de cupru. Acestea se aplică pe perete la fel ca vopseaua, cu un trafalet sau cu gletiera, în funcție de consistență.

Ele formează o barieră chimică prin care umezeala din perete nu mai iese la suprafață și nu mai apare mucegaiul. Cu toate acestea, în interior, umezeala continuă să macine lent pereții și singura soluție definitivă rămâne izolația casei și a temeliei.

Izolează fundația și pereții

În cele din urmă, una dintre cele mai costisitoare și complicate lucrări pentru casele unde apare des mucegaiul este izolarea cu materiale de calitate. Casele vechi sau apartamentele cu pereți din beton atrag umezeala și au nevoie de izolații făcute de specialiști pentru a păstra atmosfera uscată din interior și pentru a preveni igrasia.

Alte sfaturi utile

  • Nu usca haine la interior pe calorifere, deoarece acest lucru crește umiditatea. 
  • Acoperă oalele și tigăile cu capace atunci când gătești și folosește o hotă pentru a elimina vaporii. 
  • Gătește întotdeauna cu geamul deschis pentru o ventilare bună a aerului și pentru a menține un aer proaspăt și curat în bucătărie.

Cum să elimini mucegaiul de pe pereți în mod eficient

De ce apare mucegai pe pereți și cum să-l previi

Mucegaiul este un pericol pentru sănătatea ta și a familiei tale. Dacă apare în zone unde este greu de observat și se dezvoltă nestingherit, poate cauza probleme respiratorii și chiar astm. Persoanele alergice care trăiesc în camere cu mucegai au adesea dureri de cap, se plâng că le ustură ochii și strănută foarte des. Mucegaiul poate fi curățat eficient și sigur. Iată câteva soluții:

Clorul combate igrasia pe termen lung

În cazul în care ai observat pete de mucegai pe pereții casei, spală zona cu o soluție de apă și clor în proporții egale. Dacă stratul de mucegai este prea gros, folosește un șpaclu să îndepărtezi zugrăveala mucegăită până la placă. Ai grijă să porți o mască de protecție pe față și mănuși de menaj și să lași geamurile larg deschise, pentru că vaporii de clor sunt periculoși pentru sănătatea ta.

Freacă bine petele de mucegai cu un burete aspru până când peretele rămâne alb și curat. Încălzește camera, dar ai grijă să o aerisești mai des pentru ca peretele să se usuce bine.

Aplică apoi o soluție din comerț contra mucegaiului și mai așteaptă două, trei zile înainte de a reface zugrăveala. În loc de clor, poți folosi și o soluție concentrată din oțet alb și foarte puțină apă.

Oțetul distruge igrasia și sporii de mucegai

Oțetul, ieftin și la îndemână, îndepărtează mucegaiul fără să atace pielea sau ochii. Mirosul lui este neplăcut la început, dar se evaporă în câteva minute. Pune oțet într-o sticlă cu pulverizator și stropește din abundență pata de mucegai. Lasă-l să acționeze câteva ore și spală apoi zona cu un burete fin și apă cu detergent.

Dacă te deranjează mirosul de oțet, poți adăuga în el câteva picături de esență de levănțică. Verifică periodic zona în care ai curățat mucegaiul, să nu apară din nou și aplică soluțiile de curățare preventiv

Praful de copt curăță și albește

Pune praf de copt într-un castron și adaugă apă doar atât cât să obții o pastă ușor de întins pe perete. Aplică pasta peste mucegai și în jurul lui cu un burete și lasă praful de copt să acționeze cel puțin un sfert de oră, apoi curăță zona cu un burete aspru și uscat, până când dispare tot mucegaiul. Folosește praful de copt doar pe suprafețe albe, deoarece pereții colorați se vor decolora.

Apa oxigenată dezinfectează

Pulverizează apă oxigenată pe mucegai și las-o să acționeze cel puțin o oră, apoi spală zona cu apă și detergent. Apa oxigenată va ”arde” sporii de mucegai și va dezinfecta zona afectată. Ea poate fi folosită deopotrivă pe perete, dar și în dulapurile sau în vesela pe care s-a dezvoltat mucegaiul. Tot apa oxigenată este bună să scapi de mucegai din haine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton