Ce este vaselina cosmetică și ce întrebuintări neașteptate are

.

Obținută din petrol, vaselina cosmetică ne surprinde cu beneficiile ei mari pentru piele! Vaselina cosmetică este recomandată inclusiv pentru persoanele care au o piele sensibilă sau pentru persoanele care fac reacții alergice la parfumuri, farduri și creme.

Vaselina cosmetică este, poate, singurul produs din petrol cu adevărat bun pentru sănătate, pe care îl putem folosi fără teama unor consecințe negative sau reacții adverse.

Vei fi surprinsă în câte produse cosmetice este folosită vaselina, mai ales în produse cosmetice scumpe, recomandate inclusiv persoanelor cu ten sensibil. Și îți mai dezvălui o proprietate cu adevărat curioasă pentru care este atât de apreciată vaselina cosmetică: nu expiră niciodată în forma ei pură, fără ingrediente de origine animală sau vegetală.

Cum a fost inventată vaselina

Cel care a descoperit vaselina credea atât de mult în proprietățile ei, încât mânca o linguriță de vaselină zilnic. Este adevărat că a trăit până la 97 de ani, dar nu trebuie să îi urmăm exemplul. Vaselina rămâne un produs pentru piele, care poate fi folosit doar extern.

Vaselina cosmetică a fost inventată de chimistul Robert Chesebrough și înregistrată în Statele Unite în anul 1872. El a compus vaselina dintr-un amestec de alcani (parafină), care erau extrași din reziduurile solide de petrol, ceară și ulei. După mai multe încercări, într-un final a obținut un unguent transparent, cu o textură densă, fără miros, care nu oxidează și care nu se deteriorează în contact cu apa sau cu aerul.

Chesebrough era atât de sigur de proprietățile vaselinei, încât își provoca mici arsuri pe piele, se trata câteva zile cu vaselină și le demonstra medicilor cât de repede se vindecă pielea cu acest tratament minune. Era o unsoare ”curată”, de origine strict minerală, care nu penetra pielea, dar care acționa ca un pansament, ajutând pielea să se vindece singură.

Vaselina industrială versus vaselina cosmetică

Vaselina cosmetică mai este numită și petrolatum sau petrolatum alb. Ea se deosebește de vaselina industrială atât prin culoarea albă, cât și prin textura ei mult mai fină în comparație cu vaselina folosită în industrie.

Cea din urmă are o textură mai puțin rafinată și culoarea galbenă. Aceasta nu este deloc indicată pentru piele sau produse cosmetice.

Vaselina folosită în industria farmaceutică sau cosmetică este notată cu următoarele coduri: USP (United States Pharmacopeia), BP (British Pharmacopoeia) sau EP (European Pharmacopoeia). Aceste coduri garantează că produsul este lipsit de impurități și este sigur pentru uz uman. Atunci când vrei să cumperi o cutie de vaselină cosmetică, verifică și codurile de mai sus, să fie menționat EP pentru vaselina produsă în Uniunea Europeană.

Proprietățile chimice

Ce este vaselina cosmetică și ce întrebuintări neașteptate are

Vaselina are o consistență grasă și semi-solidă. În contact cu pielea, ea devine fluidă, deoarece are un punct scăzut de topire (între 37 şi 60 °C). Această caracteristică îi permite să formeze o peliculă protectoare pe piele, fără a fi absorbită complet, acționând ca o barieră eficientă împotriva deshidratării.

Vaselina este insolubilă în apă, dar solubilă în solvenți organici precum eterul sau benzenul. Această insolubilitate în apă îi conferă rezistență la umiditate, motiv pentru care este folosită în tratamente pentru pielea uscată sau iritată. În plus, este stabilă la oxidare și nu se degradează ușor în timp, ceea ce îi oferă un termen de valabilitate îndelungat.

Vaselina nu este comedogenică în mod inerent, dar aplicarea excesivă, în special pe pielea predispusă la acnee, poate favoriza blocarea porilor. Totuși, pentru majoritatea tipurilor de piele, ea este bine tolerată și nu are reacții adverse.

Această substanță are proprietăți ocluzive puternice, creând un strat protector care reduce evaporarea apei de la nivelul pielii, menținând-o hidratată și moale. De asemenea, are un efect emolient pentru pielea aspră sau crăpată.

Nu în ultimul rând, vaselina este un produs inactiv din punct de vedere farmacologic, dar extrem de util ca excipient în preparatele topice, deoarece nu interferează cu substanțele active. Ea nu schimbă cu nimic formula celorlalte ingrediente, așadar nu le alterează proprietățile, fie că este vorba de pigmenți, parfumuri sau substanțe emoliente și hrănitoare din produsele cosmetice.

Vaselina cosmetică: cele mai importante beneficii pentru piele

Așa cum menționam mai sus, vaselina cosmetică se folosește doar extern, pe piele. Nu este recomandată intern. Nu îți face rău, dacă înghiți o cantitate mică, dar poate provoca senzație de greață și de vomă. În schimb, pentru piele are o mulțime de beneficii.

Ajută pielea să rămână hidratată

Sunt o mulțime de zone pe piele care se deshidratează repede din cauza căldurii, arsurilor solare sau altor factori. Spre exemplu, pielea de pe coate, din genunchi, pielea de pe gambe sau de la decolteu. Folosește o cantitate mică de vaselină pe zonele uscate, după duș sau după ce ai aplicat o cremă emolientă și hidratantă.

Vaselina va forma o barieră la suprafața pielii care va împiedica deshidratarea și, implicit, transpirația excesivă. Cu toate acestea, nu este bine să o folosești la subraț, pentru a preveni transpirația. Nu bloca porii cu vaselină cosmetică în zonele sensibile, la subraț sau pe ten.

Vindecă arsurile minore

Arsurile foarte ușoare, pe suprafețe mici, pot fi vindecate cu vaselină, după ce zona a fost corect igienizată. Mai întâi spală bine zona cu apă rece și săpun, apoi aplică vaselină. Aceasta va forma o barieră prin care nu pot trece bacteriile și microbii și, astfel, va preveni apariția unei infecții și va accelera vindecarea.

Excelentă ca balsam de buze

Ce este vaselina cosmetică și ce întrebuintări neașteptate are

Ai buzele crăpate sau arse de soare și balsamul tău obișnuit nu le repară? Folosește vaselina cosmetică! Aplică un strat subțire de mai multe ori pe zi și vei avea buze frumoase, pline, moi și hidratate în câteva ore.

Se știe că pielea buzelor se regenerează mult mai repede decât pielea din alte zone ale corpului, iar vaselina accelerează acest proces.

Vindecă zgârieturi minore și urme inestetice

Vaselina are rol regenerant, susținând refacerea pielii după leziuni minore, zgârieturi sau intervenții estetice. Prin bariera protectoare pe care o creează, împiedică pătrunderea bacteriilor și a altor agenți patogeni în zona afectată, reducând riscul de infecții.

Protejează de razele ultraviolete

Vaselina cosmetică este introdusă în multe produse cu factor UV. Datorită faptului că formează o barieră protectoare pe piele, ea ajută celelalte ingrediente active care resping razele ultraviolete. Singură nu face minuni împotriva arsurilor solare, dar este foarte utilă în componența loțiunilor sau cremelor de protecție cu SPF ridicat.

Cum să folosești vaselina în ritualul tău de îngrijire

Folosește vaselina cosmetică să înmoi pielea aspră de la coate sau din călcâie.

Înainte să te vopsești pe cap, unge cu vaselină fruntea, marginea obrajilor, urechile și ceafa, ca să nu rămâi cu pete inestetice de vopsea. Vaselina va împiedica vopseaua de păr să mai intre în piele.

Aplică puțină vaselină la vârful firelor de păr înainte de a folosi placa sau ondulatorul. Vaselina sigilează vârful firelor de păr și îl protejează de temperatura ridicată radiată de ondulator. Cu timpul, dacă păstrezi acest obicei, vei observa că părul tău arată mult mai îngrijit, iar vârfurile nu mai sunt despicate.

Înainte de a-ți face manichiura acasă, înmoaie cuticulele cu apă caldă și apoi cu vaselină, să le poți îndepărta mai ușor. Folosește doar bețișoare moi din lemn pentru a îndepărta cuticulele uscate, nu instrumente din metal.

Pune un strop de vaselină pe sprâncene, să le netezești și să își mențină linia frumoasă pe timpul zilei. Dacă ai sprâncene rebele, vaselina le va ajuta să arate perfect, ca la salon!

Masează un strop de vaselină pe decolteu și pulverizează apoi parfumul preferat. Datorită texturii grase, vaselina va păstra mai multe vreme parfumul și vei mirosi excelent toată ziua.

Alte întrebuințări mai puțin cunoscute

Așa cum este folositoare pentru piele, la fel de bună este pentru toate articolele din piele naturală. Sau poate fi de mare ajutor când este ceva blocat sau când scârțâie vreo balama prin casă.

Vaselina cosmetică dă luciu jachetelor din piele

Folosește un bob mic de vaselină și puțin tifon să lustruiești jachetele din piele, gențile din piele și chiar pantofii, înainte de a ieși cu ei pe ploaie. Vaselina dă luciu și protejează pielea naturală de sarea din apa de ploaie. Vaselina poate fi cel mai bun tratament pentru articolele din piele naturală, le protejează și le ajută să arate ca noi ani de zile.

Când apar ”riduri” pe fusta sau jacheta ta preferată din piele, tratează-le imediat cu vaselină, repetă tratamentul mai multe zile la rând și vei observa că pielea va arăta mult mai elastică, netedă și frumoasă, aproape la fel ca nouă.

Te ajută să scoți un inel bocat pe deget

Folosește puțină vaselină în jurul inelului blocat și vei vedea ce ușor iese, fără să te mai rănești. De asemenea, poți unge cu un strop de vaselină găurile din urechi, prin care intră mai greu cerceii. Vaselina poate fi de ajutor și atunci când faci o reacție alergică la cerceii din argint.

Cu vaselină cureți guma de mestecat sau ceara

Dacă s-a lipit gumă de mestecat sau ceară pe tapițerie, pe covor sau pe mobilă, folosește vaselină cosmetică și se va desprinde ușor, fără să lase urme. Masează ușor cu vaselină urmele de gumă. Grăsimile acide din vaselină vor dizolva parțial guma de mestecat și aceasta se va desprinde mai ușor de covor sau de haine.

Unge tot ce scârțâie

Când încep să scoată sunete neplăcute balamalele de la ușă, sertarele din dormitor și chiar sertarele din frigider, le poți unge cu vaselină, care este incoloră și nu lasă urme. Scârțâitul va dispărea în câteva minute!

foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton