Cele 3 diete de care să te ferești anul acesta

De Mădălina Manole pe 02 februarie 2018
Dacă printre rezoluțiile de început de an se află și pierderea kilogramelor în plus, ei bine, te felicităm, însă te atenționăm că nu orice dietă va da roade.

Dacă îți dorești să slăbești trebuie să o faci într-un mod sănătos și echilibrat, în caz contrar o cură de slăbire neadecvată te va putea îmolnăvi. De asemenea, alege să urmezi o dietă care să aibă rezultate pe termen lung și pe care să o urmezi fără compromisuri care riști să te obosească și mai mult. În continuare îți prezentem top 3 diete pe care trebuie să le eviți anul acesta!

Diete pe bază de carbohidrați

Dietele pe bază de carbohidrați sunt foarte populare și au intrat ușor în grațiile celor care-și doresc să scape de kilogramele în plus, întocmai datorită consumului nerestricționat de carbohidrați. Carbohidrații se găsesc în pâine, cartofi, cereale, paste, fasole, mazăre, dar și lactate, alimente care ne plac și pe care cu greu le excludem din meniul zilnic. Din păcate, însă, aceste alimente ne ingrașă, iar în anul 2018, conform sfaturilor specialiștilor în domeniu, există o reală tendință către îngrășare, favorizată, în primul rând, de consumul carbohidraților.

Diete pe bază de sucuri detoxifiante

Ar putea să pară opțiunea pefectă pentru slăbit, cu atât mai mult cu cât nu ești un fan al consumului de fructe, însă dieta pe bază de sucuri cu rol detoxifiant riscă să-ți pună în pericol sănătatea, mai ales dacă o urmezi o perioadă lungă de timp. Este adevărat că sucurile conțin mai puține calorii decât o masă completă, însă depinde foarte mult de ce fructe alegi și ce combinații faci. Dacă dieta pe bază de sucuri cu rol detoxifiant este ținută mai mult de trei zile, organismul absoarbe prea puține calorii și va avea tendința să intre într-o fază de conservare a acestora, întocmai pentru a nu-și pierde energia necesară. Rezultatul? Metabolismul încetinește și astfel pierderea în greutate devine mult mai dificilă. Un alt dezavantaj major al dietei cu sucuri detoxifiante este că se pierd foarte multe fibre și, în timp, există riscul de a apărea probleme de tranzit intestinal.

Diete pe bază de suplimente alimentare

Cu siguranță nu există persoană care să nu fi auzit la un moment dat despre un supliment alimentar care conține ingredientul minune ce te ajută cât ai clipi să dai jos excesul de kilograme. Ei bine, este de prisos să spunem că nu există supliment alimentar care să te slăbească fără un minim de efort din partea ta. Aceste suplimente ne promit accelerarea metabolismului, suprimarea apetitului, inhibarea poftelor, arderea grsimilor, topirea celulite și lista ar putea continua. Nu le negăm calitățile, însă le contestăm efectele miraculoase în diete neîngrădite de alte restricții alimentare. Ceea ce este important de punctat este faptul că, în majoritatea cazurilor, aceste diete ajung să dezechilibreze organismul din cauza pierderii masive de nutrienți. Pe de altă parte, acestea funcționează eficient dacă se adoptă un stil de viață echilibrat, bazat pe alimentație sănătoasă, sport, hidratare și menținerea orarului de masă constant: trei mese principale pe zi și două gustări. Un impact devastator asupra sănătății organismului îl pot avea suplimentele de slăbit promovate pe site-uri obscure, care nu au avizul Ministerului Sănătății.

Citește și – Detoxifierea ficatului în 9 zile. Metodă simplă și rapidă

Citește și – Exclusiv. Adelina Pestrițu a dezvăluit secretul siluetei sale: “Nu țin dietă, dar…”

Sursă foto: Shutterstock

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie