Bradley Cooper, la brațul mamei sale pe covorul roșu

De Oana Savin pe 28 ianuarie 2019
Bradley Cooper a apărut pe covorul roșu al premiilor Screen Actors Guild (SAG) alături de mama sa, în locul iubitei sale, Irina Shayk.

Actorul și producătorul filmului „A Star Is Born” a pășit pe covorul argintiu de la Shrine auditorium din Los Angeles la brațul mamei sale, Gloria Campano, în timp ce Irina Shayk se afla în Rusia, la o ședință foto.

Din păcate Gloria nu a avut ocazia să își vadă fiul triumfând duminică seară deoarece a pierdut în fața lui Rami Malek (Bohemian Rhapsody), care a obținut premiul pentru cea mai bună performanță a unui actor masculin în rol principal.

Și colegii lui Cooper, Lady Gaga și Sam Elliot, au plecat acasă cu mâinile goale, după ce au pierdut în fața lui Glenn Close (The Wife) și Mahershala Ali (Green Book).

Între timp, Bradley a declarat recent că a „meritat” să petreacă atât de mult timp la crearea filmului „A Star Is Born” deoarece filmul finit a fost exact cum și-a dorit el.

Am petrecut 15 ani mergând de la un film la altul. Și pe urmă am împlinit 39 de ani, m-am oprit și am spus: Ce îmi doresc cu adevărat să fac? Am vrut să îi spun povestea lui Jospeh Merrick în The Elephant Man. Așa că am făcut asta timp de un an”, a explicat el.

Apoi această poveste a venit la mine, A Star Is Born, apoi am petrecut următorii patru ani făcând asta. Și singurul lucru pe care îl știu în viitor este: merită să dedici tot timpul chiar dacă o operă de artă iese în cinci ani, tot va fi incredibil atâta timp cât pot să simt că este filmul pe care am vrut să îl fac, care este filmul acesta”, a mai spus regizorul.

Sursă foto: Northfoto

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite