Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Niamh O’Brien, cunoscută pentru rolul său din ”Lord of the Dance”, a murit la 52 de ani la un spital din Dublin. Michael Flatley, devastat de pierdere, a transmis un mesaj emoționant despre soția sa, cu care a fost căsătorit timp de două decenii.
Michael Flatley, celebrul dansator irlandez și creator al spectacolelor ”Riverdance” și „Lord of the Dance”, trece printr-o pierdere devastatoare: soția sa, Niamh O’Brien, a murit la doar 52 de ani.
Fostă dansatoare principală a faimosului spectacol ”Lord of the Dance”, Niamh s-a stins din viață la Beacon Hospital din Dublin, după o luptă cu o boală despre care familia nu a oferit detalii.
Vestea tristă a fost făcută publică pe 5 octombrie 2026, printr-un mesaj emoționant postat de artist pe rețelele sociale.
„Frumoasa mea mireasă, cu care am fost căsătorit timp de douăzeci de ani, s-a dus la Domnul, în Rai”, a scris Michael Flatley, exprimându-și durerea profundă. Cei doi au fost parteneri de viață vreme de două decenii și au împreună un fiu, Michael St James, născut în 2007.
Niamh O’Brien a fost o adevărată stea pe scena dansului irlandez, interpretând cu grație rolul principal al personajului Saoirse în spectacolul „Lord of the Dance”. Cariera sa strălucită a inspirat generații de dansatori, iar pasiunea și talentul ei au lăsat o amprentă de neșters în lumea artei.
Michael Flatley a descris-o drept „cea mai iubitoare mamă, soție și persoană”, mărturisind că viața familiei nu va mai fi niciodată la fel fără ea.
„Inima mea este frântă. A fost cea mai iubitoare mamă, soție și persoană, iar viețile noastre nu vor mai fi niciodată la fel fără ea”, a continuat artistul, exprimând o durere ce a impresionat întreaga lume.
Reprezentantul familiei a transmis că Niamh s-a stins în liniște și a subliniat cât de recunoscători sunt pentru sprijinul primit în această perioadă dificilă.
„Familiile Flatley și O’Brien sunt devastate de moartea neașteptată a lui Niamh și au cerut să le fie respectată intimitatea în timp ce încearcă să facă față acestei pierderi sfâșietoare”, a declarat acesta.
Rudele și apropiații au mulțumit, de asemenea, echipei medicale de la Beacon Hospital pentru îngrijirea oferită artistei, precum și tuturor celor care le-au transmis mesaje de susținere.