Cine este Maria Mihali, logodnica lui Alexandru Nazare. Este cu 15 ani mai tânără decât el

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Maria Mihali este logodnica ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, o variantă de premier de compromis, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Cu ce se ocupă Maria Mihali.

Cine este Maria Mihali

Alexandru Nazare și Maria Mihali formează un cuplu de mai mulți ani, însă abia în 2024 au început să se afișeze împreună la evenimente, iar anul următor s-au logodit.

Născută în Baia Mare pe 14 aprilie 1996, chiar în duminica de Paște, Maria consideră această întâmplare o binecuvântare. „Mama m-a adus pe lume în Sfânta și Marea zi de Paști a anului 1996, pe 14 aprilie. Am purtat acest lucru toată viața ca fiind cea mai frumoasă binecuvântare și care, până în acest moment, mi-a confirmat că Dumnezeu mă iubește atât de mult!”, a declarat ea, potrivit Digi FM.

Cu ce se ocupă Maria Mihali

Deși la început a fost atrasă de științele exacte, absolvind un liceu de Matematică-Informatică și continuând cu Facultatea de Business și un master în Managementul Dezvoltării Afacerilor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Maria a descoperit la 18 ani că adevărata ei chemare este muzica.

Talentul ei a fost rapid remarcat, iar colaborările cu Grupul Iza au propulsat-o pe scena folclorului românesc. De atunci, Maria Mihali a cucerit publicul cu interpretări emoționante de cântece populare și religioase, care au adunat milioane de vizualizări online, conform sursei citate.

Citește și: Nicușor Dan, noi discuții cu PSD, PNL, USR și UDMR despre un nou premier. Cum rămâne cu varianta Alexandru Nazare prim-ministru

Povestea de dragoste dintre Alexandru Nazare și Maria Mihali

Povestea de dragoste dintre Alexandru Nazare și Maria Mihali a început cu câțiva ani în urmă, însă cei doi au preferat să își țină relația departe de ochii publicului. Abia în 2024 au început să participe împreună la evenimente oficiale, iar în 2025 s-au logodit, marcând un moment important în viața lor personală. Diferența de vârstă de 15 ani între cei doi nu a fost niciodată un obstacol.

De dragul iubirii, Maria s-a mutat la București, dar nu și-a neglijat pasiunile. Și-a continuat educația muzicală la Universitatea Națională de Muzică din București, unde își perfecționează tehnica vocală, și a început să împărtășească din talentul său, predând canto tinerilor dornici să învețe.

„Mulți au spus că nu voi reuși. Că nu are rost. Că e prea greu. Că nu voi putea face față între cursurile solicitante și evenimentele din Maramureș. Că naveta săptămânală e o nebunie. Dar nu am renunțat. Am tras de mine, am muncit, am învățat pe unde am apucat, am pierdut nopți mai multe decât înainte, am plâns când oboseala și stresul m-au copleșit, dar… am continuat.

Astăzi pot spune cu mândrie: am reușit să ajung până aici. Cu sacrificii, cu nopți nedormite, cu sufletul împărțit între două orașe, dar cu inima întreagă în ceea ce iubesc. Anul II e gata. Drumul continuă!”, scria ea pe rețelele sociale în 2025.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton