Home > Video > Andra Gogan, despre cum gestionează valul de ură de pe internet şi despre scandalul cu Selly şi Mimi: „Am început să plâng. Când ne vom maturiza, îmi doresc să mă invite la o cafea” / EXCLUSIV
Andra Gogan, despre cum gestionează valul de ură de pe internet şi despre scandalul cu Selly şi Mimi: „Am început să plâng. Când ne vom maturiza, îmi doresc să mă invite la o cafea” / EXCLUSIV
Valul de hate din online, bullyingul și o avalanșă de comentarii negative – toate acestea au făcut parte din parcursul artistic al Andrei Gogan. Invitată în cadrul emisiunii Fresh by Unica, artista a vorbit deschis despre momentele de vulnerabilitate, dar și despre faimosul scandal cu Selly, Mimi și trupa 5GANG, din cauza căruia a pierdut 100.000 de abonaţi.
Andra Gogan a povestit că prima interacțiune dureroasă cu bullyingul a avut loc încă din școala generală, în clasa a 8-a. Atunci, un gest aparent banal a lăsat urme adânci în sufletul ei.
„Prima oară când am suferit a fost când era în clasa 8, când aveam eu bullying. Aveam și pe online cumva, că era pe Facebook o chestie, că postase cu toată clasa și mi-a pus ceva, un emoji mie pe față colega respectivă. Ei atunci am început să plâng în fața clasei pentru că m-a jignit în fața clasei de față cu profesoara și cu colegii și m-am dus acasă și am zis mămicii mele mami trebuie să mă înveț să mă cert că habar n-am cum să mă cert cu oamenii pentru că nu știam să fiu rea și mami m-a învățat nu să fiu rea dar m-a învățat cum să ripostez atunci când cineva nu ripostez dar să reacționez”,ne-a spus Andra Gogan.
Această lecție dureroasă avea să o pregătească, fără să știe, pentru un val și mai mare de hate care urma să vină odată cu succesul din online.
Andra Gogan a mărturisit la Fresh by Unica, că nu se lasă doborâtă de comentariile negative, însă recunoaște că durerea cea mai mare vine atunci când cei apropiați sunt afectați.
„Iar acum cu hate-ul nu sufăr de ceea ce mi se întâmplă mie, pentru că știu cât am muncit până să ajung aici, dar sufăr când văd că familia mea suferă. Deci când văd că plânge cineva din familie sau că bunica îți citește comentariile și zice, mamă, să vezi ce ți-a zis cutărică, atunci pe mine mă enervează situația”, ne-a mai spus vedeta.
Pentru a-și proteja familia, Andra Gogan ne-a dezvăluit că uneori la mici evadări de la lumea virtuală şi pleacă cu aceştia în vacanţe, pentru o deconectare totală.
Totuși, artista are o viziune matură asupra fenomenului hate și îl vede ca o dovadă a popularității.
„Acest hate nu este neapărat doar negativ, pentru că atunci când există hate, înseamnă că există la fel de mulți oameni care te iubesc în altă parte…”, ne-a mai spus vedeta.
Scandalul cu Selly, Mimi şi 5GANG: „A fost o reacţie foarte puternică din partea lor”
Despre conflictul care a zguduit comunitatea de vloggeri români, Andra Gogan a oferit clarificări esențiale. Totul ar fi pornit în contextul modei „diss track-urilor”, când ea și fratele său Răzvan au lansat o piesă-pamflet.
Piesa „Stricați o generație” nu a fost, spune ea, un atac direct. Însă reacțiile celorlalți vloggeri au fost extrem de dure.
„Toate lucrurile astea, pe mine și pe Răzvan ne-au făcut să creăm un cover, care era un fel de pamflet la ideea asta de social media și stricați o generație… În schimb, reacțiile lor au fost foarte dure, punând în titluri cuvinte urâte, zicând, reactionăm la piesa surorilor Gogan…”, ne-a dezvăluit vedeta.
Etichetele puse fratelui ei, insinuările și criticile i-au rănit profund pe amândoi.
Andra Gogan a recunoscut că acel episod a dus la o pierdere uriașă de abonați, mai precis a 100.000, dar nu cifrele au durut cel mai tare, ci suferința familiei.
Andra Gogan nu a primit scuze din partea lui Selly şi a lui Mimi
După ani de tensiuni, Andra Gogan a mărturisit ca este deschisă spre împăcare, iar acum reflectă cu înțelepciune asupra întregii povești/
„Dar noroc că am reușit să trecem peste asta și în momentul de față, în ziua de astăzi, suntem colegi și putem să dăm din cap și să ne salutăm, probabil, pe stradă”, ne-a mai spus vedeta.
Cât despre scuze? Atât Mimi, cât şi Selly nu și le-ar fi cerut explicit, însă Andra nu exclude o reconciliere pe viitor.
„Nu țin minte să-și fi cerut scuze, dar probabil, la un moment dat, când ne vom aturiza și mai tare, eu îmi doresc să mă invite la o cafea și să vorbim despre acest lucru și împreună să ne cerem scuze…”, ne-a mai spus vedeta.
Mai multe detalii despre situaţia prin care a trecut Andra Gogan din cauza membrilor 5 GANG, Selly şi Mimi, puteţi afla în cadrul emisiunii Fresh by Unica.
În această seară, pe 30 aprilie 2025, veţi putea descoperi multe aspecte importante din viața Andrei Gogan, inclusiv despre relația cu iubitul ei din America, dar și despre momentele dificile pe care le-a traversat de-a lungul anilor, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Nu ratați emisiunea din seara asta, de la ora 19:00, care va rula atât pe YouTube, cât şi pe site-ul nostru www.unica.ro