6 citate de Paulo Coelho care îți vor face ziua mai bună

De Revista Unica, pe Ultimul update Luni, 28 martie 2022, 12:56

CONȚINUT VIDEO UNICA
Paulo Coelho (69 de ani), scriitorul brazilian ale cărui cărți au inspirat milioane de oameni din întreaga lume, reușește, într-un stil accesibil, să surprindă în scris gânduri pe care care cei mai mulți oameni nu le aștern ușor pe hârtie.

Cărțile lui Paulo Coelho au fost traduse în peste 80 de limbi și editate în peste 200 de țări, autorul stabilind recorduri de vânzări cu fiecare an. De exemplu, „Alchimistul” a intrat în Topul celor mai vândute romane din toate timpurile, cu 150 de milioane de exemplare.

Unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online – peste 30 de milioane de fani pe rețelele de socializare. Cărțile sale sunt traduse în România la Editura Humanitas Fiction, în seria de autor care îi poartă numele.

Printre cele mai cunoscute romane ale lui se află: „Alchimistul”, „La râul Piedra am șezut și am plâns”, „Al cincilea munte”, „Veronika se hotărăște să moară”, „Unsprezece minute”, Vrăjitoarea din Portobello”, „Adulter”.

În toamna aceasta a apărut un nou roman al lui Paulo Coelho, „Spioana”, inspirat din viața faimoasei Mata Hari. O dansatoare care a șocat și fermecat publicul, o curtezană care a sfidat rigorile vremurilor, o spioană care i-a subjugat pe puternicii acelor timpuri. Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția.

Humanitas Fiction

Pornind de la documente de arhivă nepublicate, Coelho face portretul uneia dintre cele mai enigmatice și independente femei din istorie, de la copilăria într-un orășel olandez, la viața traumatizantă alături de un ofițer alcoolic în Java, până la anii de glorie din capitala Franței.

Urmărește materialul video și descoperă câteva citate inspiraționale din cărțile lui Paulo Coelho!

Foto: Hepta, 123rf, PR

Citește și – 10 cărți pe lista de lectură din această toamnă     

Citește și – Cartea sau filmul? 5 romane ecranizate în 2016

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!