Viorica de la Clejani le-a dat replica celor care i-au criticat cei doi copii în mediul online. Artista și soțul ei, Ioniță de la Clejani, au doi copii, o fiică, Margherita, și un fiu, Fulgy.
Viorica de la Clejani a răbufnit după ce fiul ei, Fulgy, a devenit subiect de discuție în mediul online, după ce a făcut mai multe declarații controversate pe TikTok. Artista a a reacționat ferm, subliniind că familia este cea mai importantă pentru ea.
„Cum spuneam, pe mine nu mă interesează părerile oamenilor, ce crede lumea. De exemplu, ce s-a întâmplat în scandalul ăsta cu Fulgy. Tatăl lui nu a vrut să dea nicio replică, eu am sărit, normal, că sunt mama lui. Indiferent ce s-ar întâmpla, eu sar. Dacă e cazul, îmi dau și viața. Pe mine nu mă interesează ce a zis lumea, ce părere au ei. Nu trăiesc cu ei. Eu conștientizez. Nu mai mănânc carne. Asta pentru mine înseamnă că sunt cât mai aproape de Dumnezeu. Am lăsat tutunul. Conștiința mea e frumoasă, spre deosebire de alții care se duc la biserică, se roagă și fac numai nenorociri. De la omorârea și abandonarea animalelor, până la crime”, a spus Viorica de la Clejani, potrivit Kfetele.
Artista este recunoscătoare pentru viața pe care o trăiește și se roagă la Dumnezeu să o mențină sănătoasă. Solista a explicat, totodată, că întotdeauna își va proteja copiii.
„Nu-mi lipsește nimic. Doamne ajută să-mi dea sănătate și pot să mut munții din loc. Copiii mei sunt copiii mei”, a mai transmis artista pe rețelele sociale.
Fiul Vioricăi de la Clejani, Fulgy, a spus despre rudele ei că sunt „jucători la cazinou și cerșetori prin Europa”
Luna trecută, fiul Vioricăi, Fulgy, a spus despre familia lui că s-a destrămat. Și-a numit mama și sora „vedete de carton” și și-a încurajat tatăl „să le lase în stradă unde le e locul”. Tot el a spus despre rudele din partea mamei sale că sunt „jucători la cazinou și cerșetori prin Europa”.
Fulgy susține că părinții și sora lui nu dezmint declarațiile sale din mai multe motive care se contrazic unele pe altele. Pe de-o parte susține că părinții lui sunt „comozi” și au de câștigat financiar de pe urma afirmațiilor lui controversate, iar pe de altă parte susține că aceștia primesc amenințări.
Foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.