Monica Bârladeanu, revelaţiile unei actriţe

De Revista Unica pe

De la Hollywood, Monica deschide cutia cu amintiri, special pentru Unica.
Cu câteva saptamâni înainte de-a împlini 32 de ani, vedeta prezinta un bilant al celor mai importante momente din viata ei, dar povestea nu se termina aici…

E 1981. O fetita de trei ani, îmbracata în costum traditional, tunsa baieteste, recita o poezie la serbare. Emotiile sunt mari, i se pun noduri în gât. E mica, dar nu destul încât sa nu aiba accese de cochetarie din cauza coafurii mult prea masculine pentru o domnisoara. Si, pe lânga nemultumirea de ordin estetic, a mai aparut una: e speriata de Mos Gerila. Costumatia lui meschina sperie copiii.

1984. Tunsoarea baieteasca, stil castron, rezista, în schimb, micuta prinde curaj. Mos Gerila n-o mai intimideaza, poate si pentru ca are o voce familiara… iar poezia curge.

1988. Pe scena teatrului Luceafarul din Iasi,într-o sceneta cu dans. Reprezentatia a fost reflectata în presa vremii. Prima ei aparitie la ziar. Daca ar fi stiut cineva câte aveau sa urmeze… 

Facem un salt în timp pâna în 2010. De la fereastra casei, are o perspectiva de milioane asupra Los Angelesului. E actrita cu acte-n regula. Dar tot dincoace de Ocean a obtinut cele mai mari satisfactii. Cum? Pur si simplu, prin sinceritate. Monica Bârladeanu nu e omul cuvintelor. Accepta sa ne deschida, în poze, usa casei din Orasul Îngerilor, dar spune ca pe ea ajungi s-o cunosti prin filmele în care joaca. Nu din interviuri, nu din fotografii „glamour“. Acolo vezi si povestea ei de dragoste cu Bobby, vezi frustrarile, bucuriile, framântarile ei. Si, daca filmele facute în Europa au desavârasit-o ca atrita înseamna ca, în curând, o s-o vedem din nou acasa. Unde o asteapta „tovarasa“, ca sa doarma împreuna, în casa parinteasca de la Iasi. Sa ne întoarcem în timp si sa rasfoim câteva file din jurnalul celor mai importante momente din viata Monicai Bârladeanu…

„La 3 ani, mi-am procurat prima experienta pe scena. Serbarile de sfârsit de an de la gradinita le impuneau oricum, asa ca, neavând cum sa scap (mai ales de ochiul vigilent al mamei, care mi-a fost si tovarasa educatoare), ma lasam îmbracata în micro-fustite si ii brodate, ieseam cuminte în fata, bâiguiam repede poezioara si speram ca tovarasa o sa se multumeasca si cu varianta asta cu cuvinte mâncate, rupte de respiratie si de pauze luate la mijloc de vers. Tot atunci am început sa urasc tunsoarea cu breton,pe care n-am înteles-o niciodata si care ma facea usor de confundat cu baieteii din clasa mea. N-am scapat de ea însa decât foaaarte târziu, prin clasa a sasea, cred.

Serbarile de iarna se lasau cu mari desfasurari de trupe: pe lânga cântatul în cor, momentul individual de recitat poezii închinate partidului, mai urma si o mica regie a educatoarelor, care se rugau de câte-un parinte sa se deghizeze în Mos Craciun (pardon, Gerila) si sa tina pe genunchi vreo 25 de plozi plângaciosi, speriati de masca penibila de plastic si de barba de vata medicinala a Mosului. Dupa cum se vede, pe la sase ani nu mai eram înspaimântata de Mosul cu masca de plastic, a carui voce o recunoscusem, de altfel. Îmi amintesc perfect ca speculam cu fratele meu, Marian, cam cine credeam noi ca a fost Mosul în anul acela. Pe lista scurta se calificau tot timpul doi soti ai educatoarelor si, o data, tata.

Of, si, da, din nou bretonul ala imposibil…
În clasa a patra, am jucat într-o micro-sceneta cu o singura reprezentatie, pe scena teatrului Luceafarul din Iasi. În ziua spectacolului, ne-am descurcat onorabil, iar eforturile noastre au fost rasplatite cu o pozisoara în ziarul local, însotita de câteva rânduri amabile. Sunt sigura ca mama mai pastreaza o copie îngalbenita a ziarului respectiv.

Fast forward… pâna în 2001, când am urcat pe scena televiziunii, unde nu m-am simtit niciodata în largul meu. Îmi placea camera, dar pozitia de prezentator îmi dadea un usor disconfort. 

Am avut o revelatie când am jucat în ÇMoartea domnului LazarescuÈ si când am înteles ca locul meu e cumva în fata camerei, dar într-o alta varianta decât cea pe care mi-o oferea televiziunea. Dupa ce-am filmat cu Cristi Puiu, mi s-au stabilit noi repere artistice, niste exigente, si am înteles un alt nivel de subtilitate la care pot fi spuse lucrurile.  Apoi, am început sa-mi recalculez ruta de mers, viteza si lucrurile pentru care merita cu adevarat sa ma opresc din drum.

„Francesca” a adus si ea câteva revelatii: cea mai importanta a fost imaginatia omului de lânga mine si faptul ca am descoperit în el un observator atent si tacut al unor povesti pe care nu le-a trait neaparat.  Iar recunoasterea de care am avut parte pentru rolul asta m-a facut sa înteleg ca nu poti gresi atunci când te dezvalui întru totul camerei si când  ai curajul sa arati si partile „fisurate” din tine. Poate ca asta e  singurul mod în care poti sa satisfaci nevoia de adevar a spectatorului.

Un alt moment important a fost cel în care am învatat lectia pe care ti-o preda cartonasul cu instructiuni în caz de depresurizare, pe care-l gasesti în buzunarul scaunului din fata ta, din avion. Acolo se explica celor care calatoresc cu un copil mic ca, în cazul unei eventuale depresuri-zari, adultul îsi pune întâi masca de oxigen, abia apoi si copilului.Am înteles ca, de fapt, nu poti sa ai grija sau sa faci fericit pe nimeni daca nu ti-e tie bine mai întâi… Mi s-a parut pe urma ca mi-am însusit un mod foarte egoist de-a vedea relatiile, dar logica te face sa întelegi ca principiul asta s-ar putea sa-ti dea singura sansa reala de a fi o mama buna si un partener pe care cel de lânga tine se poate sprijini. Odata, când ma întorceam în L. A., mi-am pierdut bagajul. Cum toate cremele pe care le foloseam erau în bagajul pierdut, am dat fuga la o farmacie sa-mi cumpar câte ceva din cele necesare oricarei femei. Pentru ca stiam Olay din copilarie si pentru ca aici e o marca foarte apreciata, mi-am luat câteva produse.  Mi-a placut foarte tare cum arata pielea mea a doua zi dimineata. În plus, mi s-a parut ca mi-au simplificat mult trusa de calatorie, pentru ca acum, în loc de 14 produse, iau doar cinci cu mine. De aceea m-am bucurat când reprezentantii Olay mi-au propus sa devin imaginea marcii în România.

Abia am terminat un film, „Maternity Blues”, care s-a turnat în Toscana. O joc pe Eloisa, o fosta cântareata care acum se afla în sectia de psihiatrie a unei închisori, acuzata ca si-a omorât copilul. Filmul urmeaza sa iasa în cinematografe la anul. A trebuit sa învat sa cânt la chitara o piesa pe care Eloisa, personajul meu, a scris-o pentru fiul ei. În acest moment, lucrez împreuna cu Gilda Conon la productia unui scurt metraj pe care-l regizeaza Bobby Paunescu, intitulat ÇPalatul pionierilorÈ – care urmeaza sa se filmeze în decembrie, la Bucuresti. Face parte dintr-un proiect mai am-plu, care va contine într-un final câteva povesti despre o prima experienta a protagonistilor în diverse situatii.

O lista cu pacate nevinovate:
Ma uit la „Tom si Jerry”. Ca sa fie experienta completa,  manânc si jumatate de borcan de dulceata. Îmi place „Summer Love” a lui Justin Timberlake. Îmi place mai mult remake-ul lui „The Thomas Crown Affair” cu Pierce Brosnan decât originalul cu Steve McQueen. Sunt capabila sa manânc un sfert de tort de ciocolata cu crema în loc de micul dejun, în pat. Am facut-o recent, mi s-a parut decadenta curata. Am în telefon aproape numai poze cu copii si catelusi.Pâna la 13 ani, am crezut ca femeile ramân însarcinate dupa ce merg la un doctor care le prescrie o pastiluta cu un embrion de bebelus
înauntru. Ma rog, asa mi s-a explicat acasa… Mai târziu, m-am prins ca bebelusul apare exact daca nu iei pastiluta aia pe care ti-o da doctorul.
Mi-a placut la nebunie “Sclava Isaura”, prima telenovela care s-a difuzat în România.“

De unde a pornit si unde a ajuns
1. La trei ani, prima experienta pe scena.
2. Monica la vârsta de 6 ani, alaturi de fratele ei, Marian.
3. Veleitatile de actrita nu întârzie sa apara.
4. Deja adolescenta, vedeta de azi si-a însusit rolul de Mos.
5. Fotografie de making-of pentru spotul TV realizat pentru brandul Olay. Din aceasta toamna, Monica a devenit ambasadoarea acestei marci în România.
6. Fericita ca a obtinut premiul pentru Cea mai buna actrita datorita filmului „Francesca“, la „Bursa Silk Road Film Festival“ din Turcia, în 2009.
7. În cel mai recent rol, cel al Eloisei, pentru care a trebuit sa învete sa cânte la chitara. Se simte bine în pielea eiMonica Bârladeanu ne împartaseste din secretele îngrijirii Ca actrita, acord o atentie deosebita îngrijirii tenului. Modul în care arat, fata mea sunt extrem de importante pentru a transmite emotiile din fiecare rol. De-a lungul timpului, a trebuit sa folosesc o multitudine de produse cosmetice, pentru ca pielea mea era din ce în ce mai solicitata. Când am redescoperit Olay,  m-am bucurat ca exista în sfârsit o crema care satisface mai multe nevoi – de la hidratare si pâna la modul în care arata textura pielii. Olay ajuta la prevenirea tuturor celor 7 semne ale îmbatrânirii pielii. Am crezut întotdeauna ca e mai important sa previi decât sa vindeci si, de aceea, am decis sa îmi schimb crema cu Olay Total Effects.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro