În ce relații au rămas Bursucu’ și Teo Trandafir, după plecarea prezentatorului de la Kanal D: „În afara faptului că este un foarte bun profesionist, este…” / Exclusiv

.

Adrian Cristea alias Bursucu’ a oferit detalii rare despre relația pe care o are în prezent cu Teo Trandafir, alături de care a prezentat emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, vreme de aproape un deceniu.

În ce relații au rămas Bursucu’ și Teo Trandafir, după plecarea prezentatorului de la Kanal D

Invitat la Fresh by Unica, Bursucu‘ a vorbit, printre multe altele, despre relația dintre el și Teo Trandafir, după ce a decis să plece de la Kanal D. Fostul coregraf de la „Dansez pentru tine” a devenit prezentator TV datorită lui Teo, care, atunci când era în discuții cu postul Kanal D pentru emisiunea „Teo Show”, l-a contactat să i se alăture pe micul ecran.

„Teo m-a făcut prezentator de televiziune, practic. (…) Ea mi-a spus doar atât, că în meseria asta trebuie să fii extrem de serios. Meseria asta se fură. După care, da, sunt lucruri pe care le înveți. De exemplu, cum te uiți într-o cameră, cum lași lumina să-ți vină pe față, ce trebuie să faci în anumite situații într-un interviu, cum trebuie să începi un interviu și cum să termini un interviu. Atenție, Teo, în afara faptului că este un foarte bun profesionist, este un foarte bun profesor de televiziune. Și atunci ai foarte multe lucruri pe care le poți învăța. E adevărat că trebuie să ai răbdare”, a povestit Adrian Cristea, la Fresh by Unica.

Citește și: Bursucu’ a fost la un pas de tragedie: „Mi-a spus medicul: «Băiatule, ai avut mare noroc»”. Ce i s-a întâmplat prezentatorului TV / Exclusiv

„Eu îi port un respect extraordinar”

Chiar dacă au întrerupt colaborarea, Bursucu’ spune că el și Teo au rămas în relații foarte bune și că prezentatoarea se poate baza oricând pe el pentru orice.

„Cum ar fi vreodată să mă cert eu cu Teo? Doamne, dar nici n-aș îndrăzni. Dacă Teo acum mă sună și îmi spune «am nevoie» sau «trebuie să ne vedem acum», îți mulțumesc din inimă și îți spun că vom continua peste trei ore sau mâine acest interviu. Doamne ferește, nu există așa ceva. Eu și cu Teo nu ne-am certat niciodată. Și asta pentru că, în primul rând, eu îi port un respect extraordinar. Doi, n-aș avea de la ce să mă cert cu Teo, din moment ce eu nu o contrez niciodată. Și asta pentru că n-am avut motive. Ne cunoaștem atât de bine viețile. Știm totul unul despre celălalt”, ne-a mai povestit prezentatorul TV.

Citește și: Bursucu’, dezvăluiri din culisele podcastului său. Concluzia după derapajul lui Tzancă Uraganu. „Sunt total împotriva violenței de orice fel. Nu există pentru mine așa ceva!” / EXCLUSIV

„Asta a fost relația dintre mine și Teo”

Adrian Cristea ne-a împărtășit și o anecdotă de când soția lui, Andreea, a născut-o pe fiica lor, Anays. Prezentatorul a povestit că atunci când s-a întâlnit cu asistentele la spital, acestea i-au spus că doamna Teo Trandafir nu a născut acolo.

„La spital când am ajuns pentru că a născut nevastă-mea, fetele de acolo mi-au spus că doamna Teo n-a născut acolo. Adică asta a fost relația dintre mine și Teo. Toată lumea știa că suntem împreună. Inclusiv doamnele de la maternitate”, a povestit Bursucu’.

Întreaga ediție poate fi urmărită integral pe www.unica.ro, dar și pe canalele oficiale de YouTube și Facebook Unica.

Moderator: Elena Popa

Imagine: Ada Cheroiu; Robert Nițoi; Marin Dumitru

Montaj: Ștefan Buzoianu

Foto: Instagram; Kanal D

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton