Bianca Păsat a plecat iar de acasă. Reacția lui Cornel Păsat: „Problemele dintre noi s-au accentuat și din cauza banilor”

.

Bianca, soția lui Cornel Păsat, a plecat iar de acasă, la doar două luni după ce se întorsese. Fosta gimnastă a părăsit din nou domiciliul conjugal, într-un moment dificil al relației sale de peste două decenii. Cornel a vorbit despre situația complicată pe care o traversează, într-un interviu pentru Cancan.ro. În timp ce el își dorește să salveze căsnicia, Bianca consideră că divorțul este singura soluție.

Reacția lui Cornel Păsat după ce soția lui, Bianca, a plecat iar de acasă

Cornel Păsat a mărturisit că sfârșitul anului 2025 îl găsește într-un moment extrem de dificil pe plan personal. Soția lui, Bianca, s-a mutat la o prietenă și se va muta în chirie din luna ianuarie.

„Ea deja și-a luat decizia, a plecat de acasă din nou. S-a dus la o prietenă și de la 1 ianuarie se va muta cu chirie. Eu nu îmi doresc divorțul, ea și-l dorește. Momentan nu ajungem la o înțelegere amiabilă și tocmai de aceea divorțul nu este încă pronunțat. Cred că într-un final vom ajunge în instanță pentru că fiecare vrem lucruri diferite, aici mă refer la pretențiile ei asupra proprietății mele, e vorba de pretențiile mele asupra numelui, sunt mai multe lucruri”, a declarat Cornel, pentru Cancan.ro.

Ce spune Cornel Păsat despre partaj

În ciuda eforturilor dansatorului de a o readuce acasă, soția sa pare hotărâtă să își continue viața pe cont propriu. Bianca și Cornel au un fiu în vârstă de șapte ani împreună, pe nume Dryas. În cadrul aceluiași interviu, instructorul de dans a vorbit despre partaj.

„Eu vreau ca ea să păstreze numele în anumite condiții negociabile. Totul e negociabil, doar că ea e foarte încăpățânată și vrea să fie numai ca ea și nu se poate așa. Proprietatea este a mea, exclusiv a mea, este dobândită înainte de căsătorie. Eu vreau să o despăgubesc pe ea cumva, vreau să îi dau niște bani și o să-i dau, dar în anumite condiții și nu sumele despre care vorbește ea. Nu mi se pare corect”, a spus Cornel.

Citește și: Jador a răbufnit după ce despre soția lui, Oana Ciocan, s-a spus că ar fi la un pas de anorexie: „Un mesaj foarte important pentru toate fetele”

Cornel Păsat, fără fiu de sărbători

Pe lângă plecarea soției lui de acasă, Cornel Păsat este întristat de faptul că Bianca nu este de acord ca Dryas să vină la București de Crăciun. Fosta gimnastă ar prefera ca încă soțul ei să se deplaseze la Târgoviște. Cornel nu este deloc încântat de propunere, fiindcă și-ar fi dorit ca Dryas să petreacă sărbătorile de iarnă atât cu el, cât și cu rudele din partea sa.

„De sărbători nu știu ce o să facem pentru că ea nu este de acord să iau copilul la București ca să facă sărbătorile o zi și cu familia mea. Ea vrea să mă duc eu acolo la Târgoviște, eventual să mă cazez la un hotel și să mă plimb cu cel mic prin parc. Eu nu pot să îmi car toată familia la Târgoviște. Vreau să stea și cu bunica lui, cu unchii lui și mătușile lui de la București, măcar pentru o zi de Crăciun. Mi se pare de bun simț, măcar atât. De Revelion înțeleg, nu e problemă, dar de Crăciun chiar e important să stăm cu familiile. Eu nu mi-am luat nici de Revelion ceva, nici nu mi-a stat capul la ceva. Finalul anului îl fac singur, nici nu știu ce fac, nu am planuri”, a mai spus.

Motivele separării

Cornel Păsat a spus că problemele din căsnicia lui s-au accentuat din cauza banilor. Soția lui, care este antrenoare de fitness, parcurge o perioadă foarte bună în afaceri. La rândul lui, Cornel, care lucrează în imobiliare, susține că a „descoperit o direcție în care pot să fac bani în funcție de cât muncesc și cum mă descurc, nu mai depind de alți oameni”. Succesul pe plan profesional a însemnat însă mai puțin timp petrecut în doi.

„Da, problemele dintre noi s-au accentuat și din cauza banilor. Nu m-am gândit niciodată că o să ajung în punctul acesta. Tot răul spre bine, până la urmă am descoperit o direcție în care pot să fac bani în funcție de cât muncesc și cum mă descurc, nu mai depind de alți oameni. Mă ocup în continuare cu imobiliarele, mă fascinează domeniul acesta, mi-am neglijat în ultimul timp atribuțiile artistice, dar mă ocup mai mult de treaba asta cu imobiliarele. Pe plan profesional nu-mi fac griji. Pe plan sentimental e problema și dacă rezolv planul financiar, eu cred că, atâta timp cât voi oferi un confort mult mai substanțial atât Biancăi cât și lui Dryas, lucrurile se vor duce pe o cale mai bună. Totul depinde de succesul meu”, a declarat dansatorul.

Citește și: Catinca Roman critică rudele și apropiații Rodicăi Stănoiu că nu i-au fost alături înainte de moarte: „Se scandalizează, dar de ce nu au făcut ceva în timpul vieții?”

Peste ce nu ar putea trece Cornel Păsat

În ciuda tuturor eforturilor, Cornel recunoaște că relația cu Bianca este într-un punct critic.

„Eu cred că o perioadă de liniște între noi doi, o lună, două să nu mai avem contact, ar ajuta. Ne-ar face pe amândoi să ne stabilizăm un pic și să ne gândim mai serios la ce facem. Momentan suntem ca două săbii ascuțite în aceeași teacă și nu mai avem loc. Eu cred că dacă ne dăm un timp am putea negocia divorțul sau poate o împăcare, cine știe, dar după o perioadă. Dacă mergem la notar și facem pasul cum vrea ea, sau și mai rău, în instanță, va fi ireversibilă împăcarea.

Eu pun banii pe masă, dar masa este goală, ea nu mai este în casă. Nu am ce să-i reproșez, este o femeie superbă. Greșelile sunt la mine, eu trebuie să lucrez cu mine, dar și ea trebuie să lucreze cu ea. Și, din păcate, singura victimă colaterală este Dryas, copilul nostru”, a conchis el, vizibil afectat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton