Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat! Cum s-au afișat împreună la un an de la anunțul despărțirii

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat. Cei doi au decis să-și mai acorde o șansă, afișându-se fericiți în mediul online, la un an de la anunțul despărțirii.

Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au împăcat

Manuela Lupașcu și Alex Leonte s-au afișat împreună la un an după ce au anunțat că au decis să meargă pe drumuri separate. Influencerița și nepotul lui Nea Mărin au avut o poveste de dragoste intensă timp de doi ani, dar în 2025, au ales să se despartă pe cale amiabilă. Potrivit declarațiilor lui Alex Leonte, decizia de atunci a fost luată din respect reciproc și în urma unei analize mature: „Această decizie nu este rezultatul unui conflict, ci al unei înțelegeri mature și asumate că drumurile noastre, deși s-au întâlnit frumos, merg acum în direcții diferite”.

S-au afișat împreună la un an de la anunțul despărțirii

Cu toate acestea, timpul le-a demonstrat că despărțirea nu a fost decât o etapă necesară pentru a înțelege cât de importantă este conexiunea lor. Recent, cei doi au apărut împreună într-un videoclip pe TikTok, unde au împărtășit momente intime și pline de veselie, pregătindu-se pentru o ocazie specială. Manuela a dezvăluit că se pregăteau pentru o nuntă, cu Alex luând inițiativa surprinzătoare de a-și alege ținuta înaintea partenerei lui. „Ne pregătim de o nuntă și, ca niciodată, el și-a ales ținuta înaintea mea. Să îi urăm «La mulți ani lui Alex!». Și noi vă urăm, în egală măsură, tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de nume”, a transmis Manuela.

Citește și: Andreea Popescu a recunoscut. Ce greșeală a făcut în căsnicia cu Rareș Cojoc: „Regret și mi-am cerut iertare”

Reacțiile din mediul online

Postarea are peste 1.500 de aprecieri și zeci de comentarii. „V-ați împăcat??”, a întrebat cineva, iar Manuela a răspuns cu un emoticon cu o inimă albă. „Frumoși și simpatici”, a comentat cineva. „Noi, restul cuplurilor, ne uităm la videoclipul ăsta și ne întrebăm: «Și unde e cearta de dinainte de nuntă?»”, a comentat altcineva, iar răspunsul nu a întârziat. „Nu a fost o ceartă, însă a fost puțină tensiune fiindcă i-am cerut să se îmbrace primul, ca apoi să se chinuie să îmi prindă corsetul. DAAAAR, am creat condiții și aerul condiționat era pe max la 20 grade”, a comentat Manuela.

Cum a început povestea de iubire dintre Alex Leonte și Manuela Lupașcu

Povestea de iubire dintre Alex Leonte și Manuela Lupașcu a început în urmă cu aproximativ doi ani, atunci când s-au cunoscut printr-un prieten comun. „Ne-a prezentat o cunoștință comună. (…) La un moment dat mi-a cerut telefonul și eu, foarte natural, i l-am dat, dar nu înțeleg de ce. Și-a dat singur follow. Nu mai știu ce am făcut, trebuia să ajung cu mașina la service. Știu că a vorbit el, a aflat unde merg, a venit și a stat cu mine”, a povestit Manuela Lupașcu, în urmă cu ceva timp.

Foto: TikTok; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton