Petrică Mîțu Stoian a fost înmormântat. Imaginile de la slujba de înhumare

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:16

Miercuri, 10 noiembrie, a fost înmormântat cântărețul de muzică popular Petrică Mîțu Stoian. Trupul neînsuflețit al regretatului artist a fost fost depus la Teatrul Național Constantin Tănase din Craiova, iar după slujba religioasă, a fost transportat spre Biserica Mântuleasa, pentru a fi înhumat.

La ceremonie au participat sute de oameni, fani ai artistului, precum și colegi de breaslă printre care Maria Velicu, Stelian Tănasă, Marius Măgureanu și Constantin Enceanu.

Foștii colegi de la ansamblul Doina Gorjului au susținut un moment artistic în fața teatrului, membrii ansamblului Maria Tănase purtând costume populare. Vezi imagini de la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian în galeria foto de mai jos.

Petrică Mîțu Stoian a fost înmormântat. Imaginile de la slujba de înhumare

Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață pe data de 6 noiembrie 2021, la vârsta de 61 de ani. Artistul se afla în recuperare post-COVID la Clinica Nera din Caraș-Severin, unde starea lui de sănătate s-a agravat rapid. Mîțu Stoian a fost ulterior transferat de urgență la Oravița, apoi la Spitalul Județean Reșița, dar medicii nu i-au mai putut salva viața.

Îndrăgitul cântăreț avea mai multe probleme serioase de sănătate înainte de a face COVID-19. În 2019, Stoian s-a luptat cu cancerul, boală pe care a învins-o prin extirparea unia dintre rinichi.

Citeşte şi: Decesul lui Petrică Mîțu Stoian, anchetat acum drept moarte violentă. Ce s-a descoperit în urma necropsiei

Citeşte şi: Steliana Sima, dezvăluiri șocante după moartea lui Petrică Mîțu Stoian: „El a presimțit”

Citeşte şi: Decesul lui Petrică Mîțu Stoian, anchetat acum drept moarte violentă. Ce s-a descoperit în urma necropsiei

Citeşte şi: Reacția clinicii în care Petrică Mîțu Stoian a fost internat înainte de a fi transferat de urgență la Spitalul Județean Reșița

„A avut un cancer, la rinichiul drept, i l-au scos pe data de 28 mai 2019. De atunci, a făcut tratament, a făcut și chimioterapie, și nu a mai avut nicio problemă. Din acest motiv, a mers să facă un CT (Computer Tomograf – n.r.) acum două săptămâni. Urma ca după acest CT, dacă ar fi fost ceva suspect, să mergem iar la Fundeni, să facem din nou tratament. Dar după CT, nu a ieșit nimic suspect din punct de vedere tumoral. Acesta este adevărul”, a declarant recent, pentru Gândul.ro, o persoană foarte apropiată a artistului.

După decesul interpretului, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 ”La data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, într-un comunicat de presă, de luni, 8 noiembrie.

Foto – Facebook / captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!