Home > Vedete > Octavia Geamănu s-a fotografiat într-o pereche de blugi pe care îi are din liceu: „Mă cuprind și azi, la 43”. Cum se menține fosta știristă în formă
Octavia Geamănu s-a fotografiat într-o pereche de blugi pe care îi are din liceu: „Mă cuprind și azi, la 43”. Cum se menține fosta știristă în formă
Octavia Geamănu s-a îmbrăcat în perechea de blugi pe care a primit-o cadou de la părinți după ce a dat examenul de Bacalaureat. Fosta știristă a dezvăluit cât de entuziasmată a fost când și i-a ales, dar și cum se menține în formă la 43 de ani.
Octavia Geamănu demonstrează că amintirile nu au vârstă. La 43 de ani, jurnalista își păstrează silueta din adolescență, purtând o pereche de blugi cu talie joasă, primită cadou după Bacalaureat.
„Blugii aceștia i-am primit după BAC. Pe atunci nu existau promisiuni spectaculoase și nici recompense extravagante. Nu se punea problema de «dacă iei notă mare, te ducem pe Lună». Să iei notă mare era firescul, după ani în care părinții făceau eforturi uriașe să te țină la școală și să plătească meditații. Alte vremuri. Alte bucurii”, a scris Octavia Geamănu în mediul online.
„Nu despre mărime e vorba… ci despre continuitate. Despre fata care am fost și femeia care am devenit”
Octavia a păstrat această pereche de blugi pentru că îi amintește de un moment unic: bucuria ei și a părinților ei. „Azi mi-am amintit emoția când am văzut nota. Mi-am amintit cum am mers cu mama să îi aleg. Bucuria alor mei era mai mare decât a mea. Sunt din aceia pe care, ca să-i trag pe mine, trebuie să mă întind pe pat. Știți materialul acela tare ca piatra? Exact acela e. Nu se pune problema să urc sau să cobor, ori să mă așez. Doamne, cum reușeam să-i purtăm?”, a adăugat ea.
Pentru Octavia, acești blugi nu sunt doar o piesă vestimentară, ci un simbol al continuității. „Mă cuprind și azi, la 43. Mă bucură treaba asta, dar nu despre mărime e vorba… ci despre continuitate. Despre fata care am fost și femeia care am devenit. Ce frumos locuim amândouă în același om. Încă încăpem. Cât ne mai «vin» amintirile, înseamnă că n-am pierdut nimic din noi”, subliniază Octavia.
Fosta prezentatoare de la Antena 1 este o norocoasă când vine vorba de siluetă. Octavia se bazează pe o alimentație echilibrată, un metabolism accelerat, fără mișcare prea multă.
„Nu. Nu mă chinui. Așa sunt. De când îmi amintesc că m-am cântărit prima dată, în liceu, cu colegele care veniseră cu un cântar la școală și un centimetru. 52 de kg. De aproximativ trei decenii. (…) Fiți bune cu voi, citiți, hrăniți-vă sănătos, faceți sport (nu ca mine de două ori pe an), alegeți reperele și prietenii cu grijă, și nu uitați că într-o lume plină de zgomot și răutate, autenticitatea e superputerea voastră”, a mai scris ea.
Foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.