Motivul pentru care Gabriela Firea a refuzat invitația la inaugurarea Catedralei Naționale
Gabriela Firea și Florentin Pandele au refuzat invitația la inaugurarea Catedralei Naționale. Lăcașul a fost sfințită pe 26 octombrie 2025, la ceremonie fiind prezenți președintele Nicușor Dan și familia lui, premierul Ilie Bolojan, foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, Margareta – Custodele Coroanei române, dar și alte personalități politice.
Firea a explicat de ce ea și soțul ei nu au dorit să participe la eveniment.
„Am primit invitații atât eu, cât și soțul meu. Voi merge la biserică în calitate de creștin, pentru a mulțumi și pentru a mă ruga. Nu merg la biserică pentru un spectacol. M-am gândit și, din acest motiv, m-am oprit din a confirma invitația, pentru că și aceea ar fi fost o formă de recompensă. Simplul fapt că am primit o invitație… încă e ciudat cum am primit invitațiile.
Bănuiesc că datorită faptului că am fost primar general și am propus alocarea unor fonduri — și nu puține — pentru Catedrală. În jur de 15 milioane de euro, în mandatul meu. Dacă aș fi onorat invitația la locurile speciale, ar fi însemnat că aș fi acceptat o recompensă, să stau într-o zonă rezervată și nu printre credincioși. Voi merge cu siguranță, dar ca un creștin obișnuit, cu scopul de a mă afla în biserică, nu pentru a fi văzută lângă anumite oficialități”, a spus Gabriela Firea, în direct la „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, emisiune transmisă de Gândul.
„A fost o amărăciune să văd cum cei care atunci aruncau cu pietre au mers la inaugurare”
Fosta jurnalistă a amintit că, în timpul mandatului ei de primar al Capitalei, a alocat fonduri pentru construcția Catedralei. La acea vreme, Firea a fost criticată pentru demersurile sale în acest sens. Mai mult, politiciana susține că unele dintre persoanele care au criticat-o atunci au fost prezente la ceremonia de sfințire a lăcașului.
„A fost o amărăciune să văd cum cei care atunci aruncau cu pietre au mers la inaugurare. Eu, dacă aș fi criticat construcția, nu cred că aș fi putut merge. Simțeam că o să cadă icoanele pe mine. Dar, până la urmă, și aceasta este o minune de la Dumnezeu: ca cei care atunci se împotriveau alocărilor să ajungă astăzi să le considere firești. M-aș bucura ca, de acum înainte, să își schimbe puțin optica, să nu mai arunce cu noroi în ceea ce se construiește. Să gândească proiecte pentru țară și pentru oraș”, a mai spus Firea, potrivit Gândul.
Catedrala Națională a fost sfințită pe 26 octombrie 2025, în prezența a 10.000 de oameni și 2.500 de invitați oficiali. Slujba a fost oficiată de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.
Construcția Catedralei Naționale ar fi costat, doar până acum, aproximativ 270 de milioane de euro, bani proveniți din donații, contribuția Patriarhiei, dar și din fonduri publice. Astfel, aceasta se numără printre cele mai scumpe Catedrale din lume.
Foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.