Mirela Vaida a împodobit patru brazi de Crăciun. Cum arată casa prezentatoarei

.

Mirela Vaida și-a lăsat fanii cu gura căscată după ce le-a arătat că a împodobit nu mai puțin de patru brazi de Crăciun. Prezentatoarea este activă pe rețelele de socializare, unde își ține comunitatea la curent cu tot ce face. De data aceasta, Mirela Vaida a arătat cum și-a decorat casa și brazii de Crăciun.

Cum arată casa Mirelei Vaida

Prezentatoarea Acces Direct le-a arătat fanilor cum și-a împodobit locuința, mărturisind că are nu mai puțin de patru brazi de Crăciun, luându-i prin surprindere pe oameni.

„Avem patru brazi împodobiți în casă”, a spus Mirela Vaida, care a și explicat de ce a ales să cumpere patru brazi.

Citește și: Mirela Vaida, revoltată de felul în care se apără Ancuța Cârcu, după ce a comercializat o cremă care a desfigurat o femeie: „Era să o bagi în mormânt!”

Vedeta a explicat că fiecare brad reprezintă ceva special pentru familia ei. Mai exact, există câte un brad pentru fiecare membru al familiei, după cum urmează: 

„Bradul cu vedere din dormitor, bradul Carlei, bradul băieților, și bradul casei”, a scris Mirela Vaida sub fotografiile cu brazii.

Ea a vrut să aibă un brad pe care ea și soțul ei să îl poată vedea din dormitor, apoi cei doi băieți au vrut un brad în propria cameră, la fel ca și fetița. Ultimul brad, cel din sufragerie, este al familiei în spațiul în care se adună cu toții și se bucură de atmosfera de sărbătoare.

Citește și:  Ce spune Mihaela Tatu despre revenirea în televiziune, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la „În direct cu România”: „După ultima experiență pe care am avut-o…”

Fiecare dintre brazi este decorat diferit, iar cel din sufragerie urmează să primească luminițe.

Prezentatoarea are o casă impresionantă

Mirela Vaida s-a mutat la casă, în Snagov, după ce a locuit într-un apartament mai mulți ani. Prezentatoarea și familia ei se bucură de o locuință foarte spațioasă, curte, o terasă plină de flori și un loc de joacă pentru cei trei copii.

Mai mult, casa are ieșire la pădure, cinci camere, iar la parter un living imens cu șemineu.

Cu toate că nu a făcut un tur oficial al casei, Mirela Vaida a mai arătat câteva imagini din interiorul vilei, iar fanii au văzut cât spațiu are la dispoziție și cât de frumos a amenajat casa.

Citește și: Mirela Vaida, revoltată după moartea Andei, tânăra incendiată de fostul partener. „Nu vă e rușine?” Familia ei a cerut ajutor la „Acces direct” acum câteva luni

Bucătăria este extrem de încăpătoare, iar din sufragerie se poate vedea spre pădure. 

„Deci ne-am mutat la casă nouă… Casă mare, cinci camere, spațioasă, luminoasă, teren mult, să alerge iezii, mânjii și copiii. Pădurea e imediat lângă noi, adică ne pică în curte, vedem căprioarele dimineață și porcii mistreți. Mai vedem și serpișori, fluturași și albine, că deh…

 Am vrut lângă pădure… E o liniște totală… Dar și prea multă liniște dăunează, că eu sunt bolnavă dacă nu mă aud și… Mă cam aud!! Îmi zic vecinii că, de când m-am mutat, le-am distrus ecosistemul și liniștea”, povestea Mirela Vaida pe canalul de YouTube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton