Mikaela Albu, fiica lui Mihai și a Iuliei Albu, a împlinit 16 ani și deja calcă pe urmele celebrei sale mame. Pasionată de modă, adolescenta și-a creat o adevărată comunitate în mediul online, dar tatăl ei spune că aceasta se concentrează momentan pe studii.
Mikaela Albu a împlinit, în urmă cu câteva zile, vârsta de 16 ani, iar părinții ei spun că are mari șanse să ajungă un model internațional, mai ales că tânăra a moștenit pasiunea mamei sale pentru modă, dar și talentul tatălui ei pentru design.
Însă, până atunci, adolescenta se concentrează asupra studiilor și Mihai Albu spune că trebuie să înceapă să se gândească la o facultate la care și-ar dori să meargă, după terminarea liceului.
„Mikaela este atrasă de modă, machiaj, îi place această zonă. Are, de altfel, și exemplul mamei ei. Îi place să-și aleagă singură ținutele. Nu știu exact ce va urma, dar ne ținem să facă școală, să fie școala pe primul loc, mă bucur că învață bine. Are și un suflet frumos, a fost lângă mine, m-a încurajat, după ce am suferit o operație de cancer de colon”, a declarat Mihai Albu pentru Click.
Mikaela Albu a trecut deja în clasa a X-a, iar Mihai Albu este de părere că aceasta ar trebui, de anul viitor, să își aleagă o facultate pentru a se putea pregăti intens pentru examenul de admitere. În prezent, fata și-ar dori să urmeze studii în domeniul artelor.
„A trecut în clasa a X-a, ar trebui deja să se gândească ce va face pe viitor la ce facultate vrea să dea, de anul viitor trebuie și o pregătire mai intensă. Ca meserie, zice că vrea ceva în zona asta, de arte, desen. Deocamdată, mai cercetează. Ar putea fi și un bun arhitect, și eu am absolvit Arhitectura.S-ar putea ca, pe viitor, să se ocupe și de firma mea, vom mai vedea, în funcție de ce își dorește. Mă bucur că mi-a moștenit ambiția, talentul la desen, atracția către frumos, către estetic”, a mai spus designerul pentru publicația menționată anterior.
Pe de altă parte, în timpul unui interviu acordat de Mikaela și Iulia Albu pentru Viva.ro, adolescenta a afirmat că oscilează între Academia de Studii Economice (ASE) și Arte, subliniind că poate chiar le va face pe amândouă, în paralel. Totuși, mama ei nu este deloc de acord cu intențiile fiicei sale.
„E foarte all over the place, ați înțeles? Deci ori pe business, ori pe artă. Eu zic să faci așa: să începi cu A.S.E., și, după aceea, să faci ceva artistic, un master. Dacă nu ai bazele să poți să faci un business, nu contează că faci o facultate de modă? Ăsta este simplul adevăr”, a declarat Iulia Albu, care a absolvit două facultări, pe cea de Drept și pe cea de Arte.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mikaela Albu
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.