Soția lui Novak Djokovic, Jelena, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, sărbătoare pe care anul acesta o va petrecere fără soțul ei. Cei doi au trecut prin clipe grele după ce sportivul a fost protagonistul unui scandal de proporții în Australia.
În timp ce Novak Djokovic așteaptă într-o unitate de carantină din Melbourne decizia unui judecător cu privire la anualarea vizei și participarea sa la Australian Open, soția sportivului a scris pe rețelele de socializare un mesaj extrem de emoționant.
Este Crăciunul astăzi pentru noi, urările mele sunt ca toată lumea să fie sănătoasă, fericită, în siguranţă şi împreună cu familia. Ne dorim să fim cu toţii împreună astăzi, dar consolarea mea este că cel puţin suntem sănătoşi. Şi vom creşte din această experienţă.
Vă mulţumesc, dragi oameni din toată lumea pentru că v-aţi folosit vocea pentru a-i transmite afecţiune soţului meu. Respir adânc ca să mă calmez şi să găsesc recunoştinţă (şi înţelegere) în acest moment pentru tot ce se întâmplă.
Singura lege pe care ar trebui cu toţii să o respectăm dincolo de orice frontieră este Iubirea şi respectul pentru o altă fiinţă umană. Iubirea şi iertarea nu sunt niciodată o greşeală, ci sunt o forţă, a scris Jelena Djokovici pe Instagram.
Novak Djokovic, reținut de autorități în Australia
Jucătorul de tenis sârb nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată pentru că nu era vaccinat împotriva COVID-19, deși organizatorii Australian Open au făcut o excepție și i-au oferit o scutire medicală pentru a putea participa la turneu.
Numărul 1 mondial ajunsese la Melbourne miercuri, dar a fost reținut mai bine de opt ore în aeroport și riscă să fie deportat. Poliția de frontieră australiană a susținut că sârbul „nu a pus la dispoziție dovezi concludente pentru a putea intra în țară”.
Novak Djokovic a făcut apel, iar acesta va fi judecat luni, 10 ianuarie. Până atunci va trebui să stea la Park Hotel, o unitate de carantină din Melbourne.