Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Mario Fresh a vorbit deschis despre despărțirea de Alexia Eram și ruptura de mentorul său, Alex Velea. Artistul a recunoscut că ambele momente l-au marcat, dar susține că, în același timp, l-au ajutat să devină mai puternic și mai independent.
Mario Fresh, cunoscut pentru cariera sa muzicală și relația intens mediatizată cu Alexia Eram, și-a deschis sufletul într-un interviu recent despre încercările din viața sa personală și profesională. Într-o conversație sinceră, artistul a reflectat asupra despărțirii de Alexia, fiica celebrei Andreea Esca, și a rupturii profesionale de Alex Velea, mentorul său în muzică.
Anii petrecuți alături de Alexia Eram au reprezentat pentru Mario o etapă importantă în procesul său de maturizare. Deși relația lor a fost urmărită cu interes de mii de fani pe rețelele sociale, cântărețul a explicat că sfârșitul acestui capitol a fost unul natural și respectuos.
„A însemnat un capitol al copilăriei. Când a fost momentul să se termine, s-a terminat frumos și cu respect”, a mărturisit acesta în emisiunea „Furnicuțele” prezentată de Denise Rifai.
Despărțirea de Alexia nu a fost doar un moment de ruptură romantică, ci și o oportunitate de introspecție. În fața speculațiilor că nu ar fi putut face față singurătății, Mario Fresh a oferit o replică fermă.
„Am aflat că sunt ok și singur, în primul rând. Am avut o perioadă destul de lungă în care am făcut multă introspecție. M-am simțit foarte bine doar eu cu mine și mi-am dat seama că nu depind de cineva. Sunt relaxat și singur”, a declarat artistul, subliniind cât de importantă este independența emoțională.
Pe lângă separarea de Alexia Eram, Mario Fresh a mai trecut printr-un moment dificil: încheierea colaborării cu Alex Velea, omul care l-a sprijinit în ascensiunea sa muzicală. Această „despărțire profesională” a fost resimțită la fel de intens, Mario recunoscând că ambele pierderi au avut un impact profund asupra sa.
„Sunt două despărțiri total diferite. Nu aș putea să aleg. E altceva când stai cu un om cu care ești obișnuit să te vezi în fiecare dimineață și altceva când vorbim despre un mentor. A fost greu în ambele situații”, a explicat el.
Cu toate acestea, finalul colaborării cu Alex Velea a devenit un punct de cotitură în viața sa. Mario Fresh și-a descoperit forța interioară și a învățat să-și asume responsabilitățile pe cont propriu.
„Sunt foarte bine. Nu e nimeni de neînlocuit. Consider că prin pierderea lui Alex mi-am asumat foarte mult drumul acesta, nu doar de artist. Acum sunt și responsabil, a adăugat cântărețul.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mario Fresh