Ioana și Ilie Năstase divorțează? „Mâine va depune actele”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 02 martie 2021, 10:17

La începutul anului 2021, Ioana Năstase (44 de ani), actuala soție a fostului jucător de tenis Ilie Năstase (74 de ani), a declarat că a fost agresată de acesta. „Nu sunam la 112 dacă mă agresa doar verbal”, a spus atunci.

Ioana și Ilie Năstase divorțează? „Mâine va depune actele”

Recent, în exclusivitate pentru Click!, o sursă apropiată cuplului a declarat că perechea va divorța. „Da, Ioana divorțează. Mâine va depune actele de divorț. Nu se va întâmpla la notar, așa cum era de așteptat. Lucrurile au luat o turnură urâtă între ei și au decis să o facă la tribunal.

Ioana a sperat că se vor îmbunătăți lucrurile, însă s-au înrăutățit. Ea este foarte hotărâtă. A vorbit azi cu Ilie și l-a întrebat unde își dorește să divorțeze, iar el a răspuns ferm: la tribunal.

Ioana și Ilie Năstase divorțează? „Mâine va depune actele”

Ea nu și-a dorit să ajungă acolo. Se putea într-un mod civilizat, dar, din păcate, nu e așa”, au declarat surse apropiate celor doi în exclusivitate pentru Click!.

Fostul cuplu și-a oficializat relația în aprilie 2019. Cununia religioasă a avut loc un an mai târziu, în data de 6 iunie a anului 2020, în Techirghiol. Nași le-au fost Ciprian Marica și soția sa, Ioana.

Ce s-a întâmplat între cei doi?

„Eu am venit de la munte unde [îmi] petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în București, am luat masa în oraș cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii.

Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanță. Am ajuns acasă și … am rămas șocată. O ploaie de palme! Folosesc acești termeni ca să păstrez cât de cât decența.

Nu mi s-a întâmplat așa ceva în viața mea. Pentru că nu știam dacă mai ies vie, am chemat poliția. Am ieșit pe ușă, m-am urcat în mașină și am plecat direct spre Constanța.

Eu nu i-am dat lui niciun motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influențat. Sunt anumite persoane care au influență asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă.

Prefer să tac. Nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte așa. Tind spre divorț. Voi vedea în perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniștesc”, a mărturisit Ioana în ianuarie, tot pentru Click!.

Foto: Facebook

Citește și:

Care crede Andreea Esca că a fost cel mai important lucru în creșterea copiilor ei?

Fiicele gemene ale Valentinei Pelinel au împlinit 2 ani: „Două mărțișoare în viața noastră”

Larisa Udilă a dezvăluit sexul primul ei copil: „Îmi pare rău că nu am putut avea toți prietenii și familia alături”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro